Femeile constituie mai mult de jumătate din electoratul României și dețin puterea de a influența decisiv rezultatele electorale. Doamnele și domnișoarele liberale știu acest lucru, motiv pentru care Organizația Femeilor Liberale Argeș, în parteneriat cu asociația Filia a organizat conferința “Ce își doresc femeile în anul electoral 2024”.

Dezbaterea a pornit de la realitatea că partidele politice trebuie să acorde o atenție sporită preocupărilor și nevoilor femeilor. Acestea trebuie să fie incluse în dezbaterile electorale, iar nevoile și prioritățile lor să fie reflectate în mod corespunzător în programele electorale ale partidelor.

Subiectul conferinței organizate de OFL Argeș în parteneriat cu asociația Filia și cu participarea secretarului de stat Luminița Popescu – președinte Agenția Națională Pentru Egalitate de Șanse (ANES), “Ce își doresc femeile în anul electoral 2024”, nu a fost ales întâmplător. Femeile vor și au puterea să se implice în politică pentru a schimba lucrurile în bine! De aceea OFL Argeș și toate candidatele liberale susțin și proiectul PiteștiTechCity2024 care vizează investiții în educație, dezvoltare tehnologică și inovație și implicit oportunități noi de angajare, drumuri bune, servicii medicale de calitate.  

“Evenimentul Asociaţiei Filia, in colaborare cu OFL Argeş a fost dedicat candidatelor la alegerile locale. În contextul în care femeile reprezintă mai mult de jumătate din electorat, acestea trebuie să fie incluse în dezbaterile electorale. Am vorbit despre ce își doresc femeile de la anul electoral 2024, despre implicarea lor în politică, despre necesitatea unui număr mai mare de doamne în Parlament și în administrația publică locală, precum si multe aspecte cu care femeile se confrunta. Mulţumim Luminița Popescu, preşedinta ANES pentru prezenta la acest eveniment!”, a declarat Cristina Ghineț, președinta OFL Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.