DEPUTATUL ADRIAN MIUȚESCU: “S-A RĂSTURNAT MORALA POLITICĂ ÎN ARGEȘ!”


Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, critică faptul că în multe localități din județ Primăriie sunt tratate ca niște bunuri de familie, care pot fi lăsate moștenire din tată în fiu și uneori chiar invers! Deputatul Forța Dreptei spune că astfel de candidaturi sunt rușinoase și ar trebui taxate de electorat.

“E ceva incredibil, s-a răsturnat morala politică în Argeș! Au ajuns Primării să fie lăsate moștenire, de la tată la fiică, de la tată la fiu. La Rociu își dă jos copilul și candidează tatăl din nou.
Un om care a fost patru mandate primar are o notorietate, și-a creat niște structuri. Evident că are prima șansă copilul lui, sau ruda lui, dar din perspectiva democrației și a curățeniei morale, este inadmisibil. Eu apreciez aceste mișcări ca o bătaie de joc la adresa electoratului argeșean. Sunt zeci de cazuri în județ, numai la Primării avem Mihăești, Corbi, Poiana Lacului, Rociu, Mioveni.
Oamenii îi consideră o autoritate pe primari și le este teamă de ei. Eu am simțit asta, după ce am venit dintr-un partid mare, PNL, într-un partid mic, Forța Dreptei, care a luat-o de la zero. Este greu să construiești, într-un partid mic, să găsești oameni care să poată însemna ceva în politica locală”- a declarat deputatul Adrian Miuțescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.