Cu ceva timp în urmă vă povesteam despre un tânăr muscelean de-al nostru care a ajuns, într-o perioadă de tranziţie, să activeze în cadrul Ministerului Sănătății din Republica Moldova – Serviciul de Supraveghere de Stat Chișinău.

Alexandru Bogdan, în vârstă de 37 ani, cadru medical specialist în nutriție și balneo-fizio-kinetoterapie, poate spune că este un om ce şi-a realizat mare parte din vise, deşi departe de casa părintească aflată în Poienarii de Muscel.

După o activitate de 10 ani în sfera vieţii medicale basarabene și cu o contribuție semnificativă în promovarea şi desfăşurarea modului sănătos de viață în comunitatea moldovenească, fiind o apariţie activă în mass media de peste Prut, recent a avut propunerea de a fii parte activă a unei formațiuni politice de centru dreapta.

Alexandru Bogdan a fost cooptat ca membru al Biroului Politic al organizaţiei teritoriale Centru Chişinău a PRO Molvoda.

Întrebat despre experienţa politică ne-a relatat următoarele:

„Am fost plăcut surprins să primesc o astfel de propunere şi chiar o provocare din partea doamnei exministru al Sănătății, actual deputat în Parlamentul Republicii Moldova, distinsa doamnă Ruxanda Glăvan, cât şi a excelenței sale expreședinte al Parlamentului Republicii Moldova, actual deputat, domnul Andrian Candu, care este şi preşedintele PRO Moldova, fiind un partid de CENTRU Dreapta şi contribuind la formarea unei echipe puternice care crede în libertate individuală, responsabilitate şi solidaritate.

Credem în tradiţie şi susținem ferm respectarea integrității şi suveranității Republicii Moldova.

Credem că vectorul european reprezintă principala direcție de dezvoltare a țării.

Susținem investiţiile publice în Educaţie, Sănătate și infrastructură!

Ne pronunțăm pentru un stat de drept.

Punem mare preț pe respectarea drepturilor omului.

Susţinem o relaţie strânsă cu moldovenii din Diaspora.

Sănătatea şi Educaţia sunt drepturi nu privilegii.

Punem accent pe meritocraţie şi trasparenţă.

Am curaj să fiu ProMoldova, ProSănătate!

Împreună să facem un pas decisiv spre dezvoltare”.

Musceleanul nostru, Alexandru Bogdan, a mai menţionat că va încerca să facă „politici pentru sănătate”.

Concluzionând povestea tânărului Alexandru Bogdan putem spune că a reuşit să se impună departe de casă nu numai prin profesia sa ca medic specialist în nutriție și balneo-fizio-kinetoterapie, dar şi ca politician.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.