La Câmpulung, una dintre vocile care s-au făcut cele mai auzite, în această perioadă tulbure pentru orice om, este cea a medicului Mădălin Iordache. Fiind prins exact în mijlocul evenimentelor create de pandemia COVID-19, militând pentru asigurarea de servicii medicale tuturor bolnavilor indiferent că au sau nu virusul ce-a răscolit o întreagă lume,  doctorul Iordache pune din nou punctul pe I şi prezintă public:

Noile isprăvi ale DSP Argeș

După o primă tentativă a experților DSP Argeș de a aduce și bolnavii cu boli psihice și COVID-19 la Spitalul Municipal Câmpulung retezată scurt de însuși comandantul acțiunii, dr. Raed Arafat, care într-o videoconferință recentă a recomandat internarea acestora în pavilioane separate din spitalele de psihiatrie, azi, atotștiutorii și independenții birocrați ai DSP sub semnătura eternei directoare și a ultra-competentului șef CSECBT ne informează că, tot de azi, internăm și bolnavi cu boli psihice și COVID-19. Acum nu-mi mai fac nicio iluzie că fostul actual viitor fost manager înainte foarte vocal luptător anti-COVID la Câmpulung va lua altă poziție decât cea a ghiocelului, deși e de notorietate publică cazul bolnavei cu COVID-19 ce s-a sinucis în secția de boli infecțioase și ancheta poliției și a Avocatului Poporului va trebui să elucideze de ce s-a internat aici.
Mai mult, deși singurul pavilion non-COVID al spitalului este cel cu psihiatria nu m-ar mira ca în lupta dumnealui continuă interioară, dar și cu oricine îl contrazice sau orice îi stă în cărare, dl. fost actual viitor fost manager să dispună internarea lor acolo distrugând astfel posibilitatea ca bolnavii de la Oncologie să mai primească îngrijiri aici sau la noi, la Chirurgie, ca să aibă eventual posibilitatea să se defenestreze de la etajul 2, să (se auto)/agreseze ceilalți bolnavi sau personalul (un coleg chiar a fost recent atacat, dar a rămas cu masca pe față, doar combinezonul rupt).
Nu pot să nu-i amintesc unei distinse doamne doctor că m-a sunat și m-a făcut cu ou și cu oțet când am înaintat administrației propunerea de funcționare a spitalului mixt, COVID și non-COVID, în care spuneam că acel pavilion să devină izolator, secția de boli infecțioase doar COVID-19 și blocul central non-COVID cu secții mixte, doar ATI, blocul operator și neo-natologia (care ar fi doar non-COVID, am explicat anterior că SARS CoV-2 nu se transmite transplacentar), plus cardiologia pentru cazurile chirurgicale COVID-19.
Acest lucru este posibil și de mâine din momentul în care DSP acceptă reducerea numărului de paturi COVID-19 la 50 și circuitele.
Ca idee, noi TREBUIE să acceptăm la orice oră din zi și din noapte orice bolnav cu test pozitiv mai mult sau mai puțin conform (asta e o problemă care încă îmi dă nopți albe), dar, deși după 14 zile externăm la domiciliu bolnavii asimptomatici și cu test pozitiv în ziua a 8-a pentru că nu mai sunt contagioși, celelalte spitale sau instituții de asistență socială care ni i-au transferat nu vor să îi primească înapoi decât când au test negativ, ştiut fiind că asta poate dura până la 12 săptămâni, iar regina DSP nu decontează decât 2-3 teste/CNP, dar se tot vaită că nu sunt paturi libere, unicul lor criteriu când stabilesc unde se internează bolnavii.

Eu cred că oamenii trebuie să știe adevărul, să înțeleagă că cei ce decid nu țin cont de nevoile lor sau ale noastre, ci hotărăsc pe genunchi ce le trece prin cap pentru că nimeni nu-i contrează, că dacă i-ar controla cineva conform legii sigur ar ieși prost, iar dacă oamenii care au nevoie de îngrijiri medicale le-ar cere socoteală lor și primarului, Consiliului Local, CJSSU, CJCCI etc. nu cred că și-ar mai permite să își bată joc de ei și de spitalul acesta cum și când vor domniile lor.”, este ceea ce cunoscutul medic muscelean Mădălin Iordache a scris pe profilul său de Facebook.

Foto dr. Mădălin Iordache şi text sursa Facebook.

PUBLICITATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.