Siguranța copiilor constituie o prioritate pentru polițişti. În așteptarea noului an școlar, pentru îmbunătățirea şi menținerea climatului de siguranță în școli și în zonele adiacente unităților de învățâmânt, polițiştii au desfășurat activități specifice, educativ-preventive și de verificare.

Activităţile s-au desfășurat în baza unor planuri, ce au vizat mai multe aspecte, având drept scop asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în unităţile de învăţământ, în vederea creşterii gradului de siguranţă al elevilor și al cadrelor didactice, dar și siguranța celor mici, atât în viața reală, cât și în cea on-line, precum și prevenirea răspândirii infectării cu virusul SARS COV-2.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenirea Criminalității Argeș desfășoară activități preventive, în locurile aglomerate, în zona centrelor comerciale, unde se întâlnesc cu părinți, bunici și copii, cărora le transmit recomandări cu privire la comportamentul preventiv acasă, pe stradă și în trafic, despre interacțiunea cu persoanele necunoscute, grupul de prieteni, bullying și consecințele acestuia, precum și despre accesarea în siguranță a rețelelor de socializare sau utilizarea Internetului.

De asemenea, polițiștii Biroului Siguranța Școlară Argeș și polițiștii compartimentelor sisteme de securitate verifică dacă la nivelul unităților școlare sunt puse în practică măsuri de siguranță, atât ca organizare a pazei cât și pentru prevenirea răspândirii infectărilor cu coronavirus.

Un alt aspect verificat de polițiștii rutieri a fost modul de realizare a transportului şcolarilor. S-au verificat peste 140 de astfel de autovehicule, realizându-se instruiri atât cu conducătorii auto cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului, cât și cu coordonatorii acestui tip de activitate, cu privire la respectarea scopului pentru care au fost destinate.
Au fost identificate trei situații în care autovehiculele destinate transportului de elevi aveau valabilitatea inspecției tehnice periodice sau a asigurării obligatorii de răspundere civilă auto RCA expirate. În acest sens, au fost realizate notificări și stabilite termene de remediere a situației, urmând a fi reverificate.

Totodată, poliţiştii au verificat existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere și a amenajărilor rutiere din dreptul unităților de învățământ sau din imediata apropiere.

Și în perioada următoare, polițiștii argeșeni vor continua să desfășoare activități pentru a le asigura copiilor un cadru sigur, din toate punctele de vedere, pentru un nou început de an școlar.

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.