Vizavi de reacţia pe care primarul oraşului Mioveni, Ion Georgescu, a avut-o cu privire la anunţatul protest al angajaţilor de la Dacia şi a celor ce lucrează în industria subansamblelor auto, liderii liberalilor argeşeni declară că „liderii PSD preferă roboţii”.

„Atitudine de neimaginat din partea vicepreședintelui PSD Argeş, șef de campanie al aceluiași partid, cu privire la faptul că sindicaliștii de la Dacia au anunțat un miting de amploare, marți 7 noiembrie,  împotriva ”Guvernului trădător”.

Indiferent cine eşti și cum te cheamă, este inacceptabil să vii să spui că  “roboții așteaptă la poarta fabricii, iar aceștia nu fac greve ”. Cu atât mai mult, este de nepermis această atitudine, venită din partea primarului orașului Mioveni, oraș datorită căruia bugetul României se bucură de un procent consistent și important pentru economia țării.  Probabil, domnul primar a uitat că  numele acestei țări este cunoscut și datorită mașinilor care pleacă în lume, fiind fabricate la Uzina Dacia. Muncitorii de la Dacia, și nu numai, vor ieși în stradă, nu de bucurie, ci pentru că se simt furați. Căci, spun ei, nimeni până la Guvernul PSD-ALDE, nu a îndrăznit să ia din banii oamenilor, prin faptul că ei, ca toți românii, de altfel, vor fi nevoiți să își plătească singuri contribuțiile către stat.

Da, domnule primar, aveţi dreptate! Roboții nu cer de mâncare, dar roboții nu au familii de întreținut și nici rate la bănci! Roboții nu fac greve, dar nici nu circulă pe autostrăzi! Roboții nu au nevoie de autostrada Pitești – Sibiu! Noi, toți, avem nevoie de această autostradă, căci nerealizarea ei poate avea efecte devastatoare pentru economia României.

Aveți, domnule primar, la poarta Uzinei Dacia, 14.000 de roboți care să  înlocuiască pe cei 14.000 de angajați care riscă să își piardă locurile de muncă? Poate găsiți un robot care să vă înlocuiască și pe dumneavoastră de la conducerea Primăriei. Și încă un număr de roboți care să îi înlocuiască pe colegii dumneavoastră… aceia care AR TREBUI să guverneze România?! Nu ne mai miră nimic ce vine din partea PSD-ALDE, domnule primar! Doar aveți înaintași la fel de interesați de soarta țării, atunci când spuneau unui neam întreg, că ar fi bine să “emigrăm în Congo”.

S-ar putea, totuşi, să avem surpriza ca roboții dumneavoastră să fie mult mai interesați de soarta României, decât toți colegii pe care îi aveți la partid.  Dar, până atunci, domnule primar, suportați   protestele! Și s-o găsi chiar vreun robot care să vă spună “Rușine, domnule primar!””, este punctul de vedere oficial transmis de PNL Argeş.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.