La finele săptămânii trecute social – democraţii argeşeni au organizat un miting pentru susţinerea Guvernului Grindeanu. Un miting la care au participat mii de argeşeni ce au răspuns la apelul conducerii PSD Argeş. Astfel reuşindu-se ca judeţul să intre în graţiile actualilor guvernaţi prin numărul persoanelor pe care conducerea PSD Argeş a reuşit să le adune în Piaţa Vasile Milea din Piteşti.

„Aproximativ 9.000 de oameni au participat, sâmbătă, la Pitești, la un miting de susținere a guvernului Grindeanu. Mitingul a fost organizat de Organizația Județeană a PSD Argeș, lor alăturându-li-se și reprezentanții filialei județene a ALDE. Cei prezenți în Piața Vasile Milea au strigat lozinci și au purtat pancarte prin care și-au manifestat susținerea pentru Guvern – ,,Iohannis, şi noi ar trebui să fim românii tăi!”, ,,Susţinem Guvernul Grindeanu!”, ,,Votul meu contează! Ghinion!” – sunt câteva dintre pancartele din Piaţa Vasile Milea. Oamenii au cerut ca președintele Iohannis să lase Guvernul să își pună în aplicare măsurile din programul de guvernare și să nu mai pună piedici. Mulți dintre ei au cerut și demisia președintelui pentru faptul că acesta ar fi renunțat la statutul de mediator. Manifestația s-a încheiat cu Hora Unirii.
La acest miting au participat parlamentari, toți primarii PSD din județ, membrii de partid, susținători, dar și cetățeni fără culoare politică, care au declarat că susțin proiectul de guvernare votat pe 11 decembrie. Printre oficialități s-au numărat și ministrul Cercetării și Inovării, președintele PSD Argeș Șerban Valeca, dar și secretarul de stat Robert Tudorache, cel care deține în acest moment atribuțiile de ministru al Energiei.”, este concluzia trasă de echipa PSD Argeş pe pagina de Facebook.

Concluzie ce a stârnit comentarii ironice, unele destul de „colorate”, din partea susţinătorilor preşedintelui Klaus Iohannis. Cert fiind că ţara este în continuare împărţită în două tabere. Fiecare susţinându-şi punctul de vedere.

Foto sursa Facebook.

 

2 COMENTARII

  1. La ce naiba sa te astepti?! Drumuri rupte de 30 de ani, cele refacute deja se gauresc, primul loc detasat la dosare cu despaduriri, sclavi, prostitutie, saracie, mizerie, cotete de masini…Nu aici s-a facut si zidul impotriva justitiei din psdei , cu seful cj? Catastrofa! Pleaca Renault si apare un nou teleorman, sa vad ce mai striga….

  2. S-au facut de ras a nu stiu cata oara, am vazut muuuulte “apecieri” pozitive pe net, care conteaza …Ceilalti cu fasolea de cazan ….Fara autocare ce faceti? Daca se interzice votul celor fara 8 clase dispareti ca partid, magnific…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.