45°17’00.1″N 25°01’43.3″E. Acestea sunt coordonatele care vă vor aduce, în zilele de 7 și 8 iulie, la platoul din cartierul Grui, pe DJ 732 C Câmpulung – Bughea de Jos (lângă fosta rampă de gunoi a municipiului), la cea de a treia etapă a Campionatului Național de Rally Cross.

Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, cu sprijinul Primăriei Municipiului Câmpulung, va organiza, în zilele de 7 și 8 iulie, cea a a IV-a ediție a Cupei Câmpulung Muscel, contând pentru cea de a III-a etapă a Campionatului Național de Rally Cross, sub egida FRAS.

Organizatorii de la Clubul Sportiv Brothers Motor Sport previzionează pentru cele două zile de weekend un spectacol total datorită numărului considerabil mai mare de competitori care și-au manifestat interesul să participe la Câmpulung, dar și datorită configurației noi a traseului.

Înscrierea participanților se face până în prima zi de competiție – 7 iulie, inclusiv.

Spectatorii care vor fi prezenți pe platou sunt rugați să urmeze indicațiile organizatorilor pentru asigurarea securității lor fizice și pentru evitarea oricăror incidente nedorite. De asemenea, spectatorii și sportivii care vor veni pe DN 73, trebuie să ia în calcul cel puțin o jumătate de oră de întârziere din cauza lucrărilor de reabilitare a drumului.

 Parteneri ai Cupei Câmpulung Muscel la Rally Cross: Primăria și Consiliul Local Câmpulung Muscel,  Consiliul Județean Argeș,  Primăria Bughea de Jos, Primăria Bughea de Sus, Direcția Județeană pentru Tineret și Sport Argeș, SILDVB, DEC Clinică Dentară, Pasteur Caroseria,  Pentarom!

Un proiect cofinanțat din bugetul local al municipiului Câmpulung pe anul 2018.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here