
Foarte puțini tineri aleg să se implice în probleme comunității și cu toate acestea mai există și excepții. Mihai Flavian Bațagui este una dintre excepții. El a făcut o petiție online prin care îi cerea primarului municipiului Câmpulung să le ofere copiilor și tinerilor posibilitatea de a face sport în aer liber. Flavian a făcut toate demersurile necesare pentru a se face auzită cererea sa de a se face un teren de baschet, sport pe care el îl practică și pe care îl iubește.
Potrivit celor relatate de câmpulgean, primarul Elena Lăsconi i-a răspuns asigurându-l că are în proiect construirea unui teren de sport multifucțional în Cartierul Grui. Proiect ce o să prindă contur numai dacă există și finanțarea necesară din partea Companiei Naționale de Investiții.
În continuare redăm scrisoarea deschisă transmisă de tânărul Mihai Flavian Bațagiu, scrisoare prin care dorește să îi mulțumească public primarului municipiului Câmpulung pentru implicare.
„Când vine vorba de motivație, putem spune cu ușurință că întotdeauna ne-ar trebui mai multă. Deci? Se poate!
Am iniţiat o petiţie, în urmă cu aproape un an, pentru a le atrage atenţia celor din administraţia publică, spunându-le faptul că suntem o mulţime de tineri dornici de a face sport în acest oraş.
Dacă până acum singurele terenuri de baschet accesibile din acest oraş au fost terenurile din cadrul unităţilor de învăţământ şi diverse complexe sportive private este timpul şi pentru un teren în aer liber unde ne putem desfăşura activitatea sportivă fie ea de o performanţă sau pur şi simplu pentru o rutină către un stil de viaţă sănătos, indiferent de persoană, ele pot fi de toate vârstele, pasionate sau nu de acest sport, tot ceea ce contează este să se bucure din plin de terenurile amenajate în aer liber şi de sport, motiv pentru care oraşul nostru are nevoie de această sursă.
Foarte curând se împlineşte un an de când am conceput acest demers şi mi-a plăcut foarte mult să observ susținerea şi activitatea prietenilor mei şi a cetăţenilor din acest oraş, dar şi a unor funcţionari publici care au susţinut de asemenea această temă, aşadar uşor-uşor Câmpulungul ajunge într-o clasă superioară acolo unde consider că i-ar fi locul, pentru că se poate.
La început purtam asupra mea un dosar complet în ceea ce priveşte demararea terenului printr-un program bazat pe fonduri europene în care dacă nu aveam susţinerea primarului încercam în timp să fac posibil indiferent acest proiect.
Am considerat că ar fi mult mai eficient să pot purta o conversaţie cu Elena Lasconi pentru că îmi era teamă că nu se vor rezolva lucrurile aşa cum speram la început, iar marea plăcere a fost că Elena Lasconi este mai mult decât un simplu primar, este un om demn de încredere şi plin de viaţă, fapt care a ajutat ca dialogurile purtate să meargă într-o manieră cât mai plăcută şi corectă.
După câteva luni de zile, am primit un email chiar de la doamna primar Elena Lasconi, ce mi-a făcut ziua împlinită spunându-mi că acest proiect în sfârşit are o bază, iar procedurile au demarat în acest sens. Se face cadastru la un teren care va fi depus la Compania Națională de Investiții pentru finanţarea acestuia.
Amenajarea terenului este unul pe care îl puteam regăsi şi eu în fişierul cu diverse soluţii de implementare. Este vorba de terenul din Grui, mai sus de cimitir, mai sus de troiţă, teren care va fi la bază mai mult decât credeam, va fi un teren multifuncţional, iar din spusele dânsei am relatat faptul că nu se va opri aici şi că vor fi mai multe terenuri din acestea pe teritoriul oraşului.
Mulţumesc, încă o dată, celor care s-au implicat şi au susţinut acest proiect până în acest punct şi mai ales doamnei primar Elena Lasconi!
Prin urmare suntem ca o fereastră deschisă permanent tuturor celor ce vor să cunoasca acest oraş, dar şi pe oamenii acestor locuri.
Vreau să vă îndemn să credeţi în lucrul pe care îl doriţi şi să îndrăzniţi şi perseveraţi în acest scop, doar aşa veţi reuşi.
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Porniți o mișcare socială folosindu-vă de orice mijloc.
Mă numesc Bațagui Mihai Flavian și sunt convins că veți mai auzi de mine! ”.
PUBLICITATE
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.