
Încă din 2020 mulţi câmpulungeni se aşteptau ca Norris Măgeanu să intre în politică, fiind unul dintre potenţialii candidaţi consideraţi cu mari şanse la fotoliul de primar al municipiului Câmpulung.
Astăzi, la numai o zi după ce şi-a sărbătorit ziua de naştere, Norris Măgeanu a semnat adeziunea de intrare în PNL Câmpulung, anunţul fiind făcut de preşedintele PNL Argeş Alina Gorghiu în conferinţa de presă pe care a susţinut-o, în această dimineaţă, la Piteşti.
„Norris Măgeanu a devenit membru al PNL Câmpulung Muscel. În 2023 a câştigat al treilea mandat consecutiv la FRAS. Sub conducerea sa Federaţia a devenit una dintre cele mai importante federaţii sportive din România, ajungând la peste 200 de cluburi membre, peste 3000 de sportivi şi a organizat peste 60 de competiţii oficiale, naţionale, anual.
Norris Măgeanu este un muscelean autentic. Familia sa, de sute de ani în Câmpulung, împreună cu el au promovat Câmpulung Muscelul în diferite moduri. De la participări la târguri de turism până la organizarea, pe persoană fizică aşa cum a putut, a unor evenimente locale. Muscel Racing Contest sau Focul lui Sumedru sunt proiecte pe care Norris Măgeanu le-a realizat ca persoană fizică, însă acum le poate realiza într-o echipă mai largă, echipa PNL Câmpulung. Vă asigur de un lucru şi pe dumneavoastră şi pe cei din Câmpulung că veţi auzi multe despre Norris Măgeanu în viitorul apropiat, ca om politic.”, a anunţat liderul liberalilor argeşeni Alina Gorghiu.






























NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.