Cu ocazia manifestărilor prilejuite de Zilele Municipiului Câmpulung 2018, artiştii care vor susţine concerte în zilele de sâmbătă şi duminică, respectiv 20 – 21 iulie a.c., sunt:

Marcel Pavel, Monica Anghel, Nicola, Mira, Riff şi Ştefan Bănică Jr.

Costurile pentru cele două zile de spectacol se ridică la 115.000 lei cu TVA, adică 25 de mii de euro, conform Caietului de Sarcini întocmit de oamenii primăriei Câmpulung.

Potrivit negocierilor dintre primăria Câmpulung şi artiştii mai înainte enumeraţi, sumele pentru care aceştia vor încânta urechile câmpulungenilor sunt halucinante.

Spre exemplu: Ştefan Bănică Jr. are un onorariu, pentru spectacolul de la Câmpulung, de puţin peste 13.000 de euro, iar Marcel Pavel vine „la pachet” cu Nicola şi Monica Anghel pentru suma de peste 8.000 de euro.

Riff are un onorariu de aproape 1.700 euro, în condiţiile în care mai modestă este Mira care le va cânta câmpulungenilor pentru suma de 750 euro.

Cheltuieli la care se adună diurnă, cazare, masă şi transport, şi care ajung la suma de 25.000 de euro. De menţionat fiind că numai pentru Ştefan Bănică Jr. este nevoie de zece camere de hotel plus un apartament.

1 COMENTARIU

  1. Așa se fură banii,sunt foarte mulți banii,,,, “Trăiască PCR în frunte cu conducătorul iubit.”Oamenii mor de foame și trebuie mare sărbătoare.Ar trebui un control amănunțit de către organele abilitate !! Rușine

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.