Sfântul Andrei – Apostolul românilor

romanZiua de 30 noiembrie este însemnată în calendarele bisericeşti ortodoxe cu literă roşie, ca o adevărată sărbătoare a creştinismului românesc. Ea premerge zilei de 1 Decembrie, Ziua Naţională sau a unităţii românilor de pretutindeni. Astfel, se uneşte spiritual sărbătoarea Bisericii române cu sărbătoarea României.

Dacă astăzi suntem ortodocși şi nu suntem păgâni, schismatici sau eretici, suntem datorită Botezătorului Andrei. Nu există doar Sfântul Ioan Botezătorul! Există şi Sfântul Andrei, Botezătorul românilor! Şi faţă de Sfântul nostru Botezător noi trebuie să arătăm mare atenţie, mare recunoştinţă, mare evlavie, să nutrim nesfârşită dragoste. Creştinismul nostru, al românilor, este de origine apostolică, iar aceasta i se datorează Sfântului Andrei. Aşa se explică şi faptul că el este unul dintre cei mai populari sfinţi ai noştri şi că numele lui este viu nu numai în evlavia, ci şi în folclorul românesc.

Astfel, şirul „sfinţilor naţionali” începe cu unul din apostolii Mântuitorului Iisus Hristos, şi anume cu Sfântul Apostol Andrei.

Sfântul Apostol Andrei era originar din Betsaida („casa vânătorilor”), un orăşel aşezat pe malul lacului Ghenizaret în Galileea, în nordul Ţării Sfinte. Cetatea Betsaida a oferit Mântuitorului trei apostoli dintre cei doisprezece: pe fraţii Andrei şi Petru şi pe Sfântul Apostol Filip. Astfel, Andrei era frate cu Simon, cel ce avea să fie mai apoi marele Apostol Petru, amândoi fiind fiii pescarului Iona.

Sfântul Apostol Andrei era un  bărbat evlavios şi râvnitor în împlinirea voii lui Dumnezeu. Când s-a răspândit vestea că pe malul de jos al Iordanului a apărut un profet care predica şi boteza, cerând tuturor o schimbare a vieţii, care chema pe oameni la pocăinţă, vestindu-le apropiata venire a Mântuitorului Celui făgăduit de Dumnezeu, Andrei i-a lăsat pe ai săi şi a coborât, dornic să afle dacă nu cumva începuse să se împlinească spusele profeţilor de demult. Aici 1-a întâlnit pe Ioan, fiul lui Zevedeu, un alt pescar, mai tânăr decât el, necăsătorit, şi amândoi şi-au propus să rămână mai multă vreme aproape de profetul tânăr şi înflăcărat. Pescar de meserie, Andrei a fost prins în mrejele propovăduirii de Sfântul Prooroc Ioan Botezătorul, pe lângă care a ucenicit până la chemarea la apostolat, fiind deci ucenic al acestuia.

iordanÎnceputul misiunii Sfântului Andrei este de o impresionantă frumuseţe: a doua zi după Botezul Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul stătea de veghe pe ţărmul Iordanului cu doi ucenici ai săi, printre care şi Andrei. Mântuitorul trece pe lângă ei. Ioan Botezătorul îl zăreşte şi îl identifică:„Iată Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatele lumii” (Ioan 1,29).

În pustiul Iordanului a crescut auzind cuvintele proorocului despre venirea lui Mesia, iar în momentul Botezului Domnului a văzut pe „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.

Cei doi ucenici, Andrei şi Ioan, fără să spună vreun cuvânt, l-au lăsat pe Ioan şi au pornit după Iisus.
Când a prins de veste Iisus că ei se ţin după El i-a întrebat:„Ce căutaţi? Ce vreţi?” Iar ei I-au răspuns printr-o altă întrebare:„Învăţătorule, unde locuieşti?”,,Veniţi să vedeţi!” le-a răspuns Hristos. Ei s-au dus şi au rămas cu Domnul până la al zecelea ceas.

Dacă întreaga viaţă trăise cu nădejdea că va veni un Mântuitor, iată că se împlinise vremea şi, în chiar asf-andrei doua zi după Epifania de la Iordan, Andrei putea împărţi acest mărgăritar de mult preţ, putea împărtăşi bucuria prezentului cu fratele său: „Am găsit pe Mesia (care se tâlcuieşte: Hristos)”. Andrei, după acest cuvânt către Simon, fratele său, 1-a luat cu sine şi 1-a dus la Mântuitorul. Iar Hristos, văzând pe Petru, a zis către el: Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chifa, care se tălmăceşte Petru. Cei doi fraţi, Petru şi Andrei, s-au întors la Sfântul Ioan Botezătorul.

Irod împăratul l-a prins pe Ioan Botezătorul şi 1-a închis în temniţă pentru mustrarea păcatului că a luat de soţie pe Irodiada, femeia fratelui său, Filip. Acolo unde era el închis, ca un prooroc şi mai mult decît prooroc, a cunoscut că va fi omorît de Irod, iar ucenicii lui vor rămâne iarăşi întru întunericul Legii Vechi. Deci, pentru ca să nu se întâmple ca ucenicii lui să rămînă fără să cunoască desăvârşit că Hristos este Dumnezeu, Sfântul Ioan Botezătorul a ales pe doi din ucenicii săi care erau mai înalţi cu înţelepciunea. Adică pe slăvitul şi cinstitul Andrei şi pe Ioan şi i-a trimis la Hristos să-L întrebe: Tu eşti Acela pentru Care au scris proorocii că are să vie, sau pe altul vom aştepta?

Mântuitorul Hristos le-a răspuns : Mergeţi şi spuneţi lui Ioan că orbii văd, surzii aud, morţii îm-iază, şchiopii umblă, săracilor bine li se vesteşte. Oare nici Ioan nu ştia că El era Hristos, pe Care proorocii mai înainte L-au proorocit şi L-au propovăduit? Oare pentru aceasta a trimis pe ucenicii săi să întrebe pe Hristos cine este? Cum era cu putinţă să nu fi cunoscut el pe Hristos, când însuşi   Ioan   înaintemergătorul,   fiind L-a cunoscut? Dar nici Hristos, cu răspunsul Lui, nu voia să adeverească pe Ioan despre Sine că este Hristos, căci îl cunoştea Hristos, cu mult mai mult decît el îl cunoştea pe Hristos.

Ci, pentru aceasta le-a răspuns lor aşa şi a făcut minuni înaintea lor, ca să cunoască amândoi ucenicii, adică Andrei şi Ioan, că mare este deosebirea dintre Hristos şi Ioan. Căci Ioan nu a făcut nicidecum minuni, iar Hristos a făcut nenumărate.

După această întâmplare, însă, ei s-au întors la ocupaţiile lor obişnuite de pescari. Mâinile lor aruncau mrejele în mare pentru a prinde peşte, însă inima lor era statornică la împărăţia lui Dumnezeu.

chemare Într-una din zile, când spălau mrejele, apare Iisus. Mântuitorul se ivi şi pe ţărmul Tiberiadei, cum apăruse mai înainte pe ţărmul Iordanului. Prima dată, la Iordan, ei doriseră să meargă cu Hristos. Acum, pe malul Tiberiadei,  Hristos le poruncea să vină după El.

 Andrei rămîne surprins şi-I mulţumeşte în sinea lui că poate să-L mai vadă. Credinţa lui se transformase în realitate, visul său de tânăr se completase cu persoana, încercările sale de a-1 convinge pe Simon că este Mesia capătă încredere.

Iisus ştia că nu prinseseră nimic toată noaptea. Andrei avea credinţă, iar Simon obosit de atâta muncă intrase în deznădejde. Atunci, pentru credinţa lui Andrei şi pentru ajutor lui Simon, porunceşte să plece cu barca şi să arunce mrejele. Şi cînd au început să le tragă nu puteau să le scoată de mulţimea peştilor. Bucurie pe Andrei şi dojana pentru Simon! Simon şi-a recunoscut neîncrederea faţă de Mîntuitorul şi în acelaşi timp a dat dreptate lui Andrei, măr­turisind lui Iisus: ,,Du-te de la mine, Doamne, că sînt un păcătos..’’ (Luca 5, 8). Mîntuitorul răspunde: „Veniţi după Mine şi de acum vă voi face pescari de oameni.” (Matei 4, 19). Aici se încheie copilăria lui Andrei şi ucenicia sa la loan Botezătorul.

Auzind această chemare Andrei şi fratele său Simon lasă totul, până ,,şi pe tatăl lor”, spre a urma pe Domnul. A te supune, nu înseamnă, oare, a părăsi, a şti ce părăseşti, când, şi mai ales, pentru ce să părăseşti? Sfântul Andrei ne arată cât de simplă şi în acelaşi timp cât de puternică este chemarea lui Hristos, dar şi cât de prompt este răspunsul la această chemare sfântă.

Sfântul Andrei urmează pe Hristos fără să pună  condiţii şi fără întârziere, fără calcule şi fără dorinţa de câştig, ci doar pentru că a simţit în chemarea lui Iisus însuşi cuvântul Vieţii.

Din ziua aceea. Andrei – ca şi ceilalţi apostoli – a urmat pe Mântuitorul, însoţindu-L pe drumurile Iudeii şi adăpându-se din izvorul cel nesecat al dumnezeieştii învăţături, pe care o răspândea Mântuitorul.

Răspunzând cu bucurie chemării de a deveni „pescar de oameni” Sfântul Apostol Andrei participă, alături de Mântuitorul Iisus Hristos, la întreaga istorie prezentată de Sfinţii Evanghelişti.

De acum, Apostolul Andrei era nelipsit de lângă Mântuitorul şi el a fost martor al alegerii celorlaţi apostoliicoane-ortodoxe-sfantul-andrei (Matei 9, 9). Sfintele Evanghelii ne vorbesc despre el cu prilejul înmulţirii pâinilor, când a dat de ştire Mântuitorului că în mulțime este un copil care are cinci pâini şi doi peşti. El l-a însoţit pe Filip la Domnul ca să-i vestească dorinţa grecilor de a-L vedea, şi împreună cu cei trei apostoli, l-a însoţit pe Domnul pe Muntele Măslinilor, marţi în săptămâna Patimilor. A fost martor al minunilor săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc şi dătădor de viaţă al credinţei celei noi, întemeiată de Hristos. Niciodată nu s-a îndoit în credinţă. La uciderea lui loan Botezătorul a lăcrimat. La Cina cea de taină s-a întristat. Când a fost vândut Mântuitorul s-a mâhnit profund; când Iisus a fost judecat, el şi cu Ioan stăteau în curtea pre­toriului; lîngă Crucea Golgotei era de faţă; la punerea în mormânt plîngea, iar în dimineaţa Învierii s-a bucurat şi a primit liniştea eternă prin salutul Domnului Hristos: Pace vouă (Ioan 20, 19). Bucuria Învierii a împăr­tăşit-o pretutindeni, iar la Înălţarea Domnului şi-a ridicat cugetul îm­preună cu îngerii, de acum înţelegând «taina cea din veac ascunsă. . .» (Coloseni 1, 26). Aşa şi-a desăvârşit Andrei vocaţia spre adevăr şi s-a format la picioarele lui Iisus. De acum va arăta prin viaţa sa urmarea lui Hristos, va convinge pe alţii şi va transmite învăţătura Evangheliei.

A primit plinătatea harului în Duminica Pogorârii Sfântului Duh şi sorţii i-au rânduit propovăduirea Evangheliei în ţinuturile situate pe coastele Mării Negre, în Bitinia, Tracia şi Grecia (Macedonia, Tesalonic şi Ahaia).

Sfântul Apostol Andrei a pornit cu dragoste şi încredere pe drumul care îl va duce prin multe ţări străine, să anunţe2 oamenilor Vestea cea Bună. Şi, să nu credeţi că prin toate aceste cetăţi Apostolul Andrei a trecut aşa, ca într-un pelerinaj, ca într-o călătorie, excursie sau plimbare odihnitoare, ci în multe locuri, sămânţa Evangheliei pe care o predica a stârnit ostilitatea, ura, răutatea, mânia, sălbăticia popoarelor barbare şi închinătoare la idoli, încât, atunci când predica, de multe ori era lovit cu pietre şi toiege, de multe ori era târât prin locuri cu pietre colţuroase, era bătut de moarte şi aruncat în afara cetăţilor respective, pentru că păgânii credeau că deja murise. Dar Cel Răstignit şi înviat, pe ucenicul şi Apostolul Său cel întâi-chemat l-a păzit nevătămat până şi-a împlinit misiunea de evanghelizare a părţilor încredinţate lui de Duhul Sfânt prin sorţi.

A fost „cel întâi Chemat” la apostolie de către Mântuitorul Hristos şi, la rându-i, a chemat pe mulţi la dreapta credinţă, într-o bogată activitate misionară ce l-a purtat până la gurile Dunării de Jos

Undiţa Sfântului Apostol Andrei a pescuit pentru evanghelie neamuri şi neamuri până a ajuns şi la al nostru. Potrivit unor vechi mărturii ale tradiţiei istorice, Sfântul Andrei a predicat şi în sud-estul României de azi, în Dobrogea numită în vechime Sciţia Minor. De aceea şi noi îl revendicăm pe Sfântul Apostol Andrei, ca Apostol al românilor, chiar dacă nu numai pe români i-a încreştinat.

Sfântul Apostol Andrei, purta un toiag cu Cruce în capăt, prin care făcea minuni, ca oarecînd Moise (Ieşire 15, 25), Aron (Facere 7, 9-12) şi chiar Ioan Botezătorul.

În cetatea Sinopi, un pictor al timpului i-a zugrăvit chipul, aceasta fiind prima icoană creştină a unui apostol. Locuitorii de aici l-au prins pe Andrei, l-au bătut, i-au smuls unghiile de la degete şi l-au aruncat în groapa cu gunoi a cetăţii, dar s-a sculat şi a plecat nevătămat. O femeie credin­cioasă şi-a găsit fiul omorât şi Sfântul Andrei 1-a înviat. Faima sa creştea pe măsura  credinţei în Hristos.

A propovăduit câţiva ani triburilor tracodace şi sciţilor pînă spre izvoarele Niprului, Nistrului şi apoi în localităţile Deltei Dunării şi mai ales a înfiinţat comunităţi la Histria, Tomis, Callatis, Odessus. Pînă astăzi, o tradiţie pioasă arată că Sf. Andrei şi-a făcut o locuinţă în peşteră (valea Casimcei), dar mai sigur la Basarabi-Murfatlar, unde s-au descoperit celebrele bisericuţe rupestre. De asemenea, la Dervent. există o Fântână a Sf. Andrei.

Continuînd predicarea cuvîntului mântuitor, Sfântul Andrei şi-a făcut ucenici dintre daci, închinători ai luirepr Zalmoxe, arătându-le pe adevăratul „părinte al luminilor” (lacov 1, 17), pe  Hristos-lumina lumii (Ioan 8, 12) şi prin semne şi minuni a convertit pe mulţi din cetăţile dacice aşezate pe Dunăre, pe malurile râurilor mari, precum şi în păduri şi  munţi.

Odată cu urcarea pe tronul Daciei a lui Decebal (97—106), relaţiile între Roma şi Dacia se înrăutăţesc. Sfântul Andrei coboară în sudul Dunării, făcându-şi noi ucenici dar şi mulţi duşmani, fiind socotit iscoadă dacică. Sfântul Andrei reuşeşte să convertească la creştinism pe Maximila, o patroană romană, al cărei frate Egheat era mai mare la Curtea imperială, închinător la idoli şi rău la inimă. Egheat, persecutor al creştinilor, auzind de Andrei, a poruncit slujitorilor idoleşti să-1 prindă, să-1 bată, să-1 facă să tacă şisă aducă jertfă numai zeilor şi împăratului. Venind la Andrei, acesta i-a convins pe toţi că el slujeşte adevărului şi binelui şi că Dumnezeul pro­povăduit de el s-a răstignit şi şi-a dat viaţa pentru lume.

Ispititorii au spus toate acestea lui Egheat. Furios, Egheat a dojenit pe trimişii săi, şi a trimis pe alţii să-1 ucidă ! Şi cum locuitorii din acele ţinuturi îşi aveau zeii şi credinţele lor, iar Andrei vorbea de un Dumnezeu adevărat, stăpîn al naturii şi ziditorul omului, mulţi se botezaseră. Venind şi poruncă împărătească, s-a hotărît moartea prin răstignire a lui Andrei, ca cel ce aduce tulburare şi este unealtă duşmană. În zadar ucenicii Sfîntului, cei vindecaţi şi cei botezaţi, se rugau de persecutori, arătînd că este nevinovat, hotărîrea era definitivă!

Astfel, după ce a predicat în cetăţile din Sciţia Minor, locuită de greci, romani, geto-daci, s-a îndreptat spre Sud, ajungând în ţinuturile greceşti, unde pe mulţi păgâni şi închinători la idoli i-a adus la dreapta credinţă şi la cunoaşterea lui Hristos, Cel răstignit pentru mântuirea noastră, ajungând în oraşul Patras, a murit ca martir, fiind răstignit pe o cruce în formă de X.

rastignireCine dintre noi ar putea uita vreodată mucenicia Sfântului Apostol Andrei, Crucea lui, care a fost numai a lui, bucuria lui de a muri răstignit pe Cruce ca Domnul Hristos,  dar pe una pe care nevrednicia lui o dorea să nu fie la fel cu a Domnului, căci a cerut să fie răstignit pe o cruce în formă de X? La vederea ei, o tradiţie ne spune că Sfântul Andrei se adresează cu aceste cuvinte: „Mă închin înaintea ta, Cruce Sfântă, care ai fost sfinţită de trupul Domnului, şi cu mădularele Lui, ca şi cum cu nişte pietre de preţ ai fost împodobită. Mai înainte ca Domnul să fi fost atârnat de lemnul tău, eu mă îngrozeam când te vedeam, dar prin suferinţa Domnului meu, tu ţi-ai agonisit cereasca şi negrăita dragoste şi tu eşti râvnită azi de inima mea ca o binecuvântare. Iată, eu mă apropii de tine cu bucurie şi fără nici o sfială! De când te doresc! O, cruce, prea bună, cea prea înfrumuseţată şi cu vrednicie prea împodobită! Tu, cea pe care te-am dorit, te-am aşteptat şi te-am căutat atât de mult, smulge-mă din vălmăşagul oamenilor şi du-mă la Stăpânul meu! El m-a răscumpărat prin tine, din braţele tale să mă primească”.

Şi fiind început de iarnă, trimişii împăratului au făcut un foc mare, unde se încălzeau, iar pe Andrei, după ce l-au bătut cu bicele de la cai, l-au dezbrăcat în frig și l-au pironit pe Crucea din lemn de tei în formă de X, l-au întrebat: Unde este Stăpînul tău să te salveze ? Îl aşteptăm. Apostolul a răspuns: eu sunt cel întâi chemat de El, I-am văzut minunile, I-am ascultat porunca, L-am văzut răstignit, mort, dar a înviat şi s-a înălţat în slava de unde venise şi unde şi eu voi merge. Toţi au început să râdă, iar unul 1-a lovit cu biciul peste faţă. L-au luat cu cruce cu tot, l-au trântit la pământ de câteva ori, apoi l-au urcat într-un copac. Abia îşi mai ţinea răsuflarea şi s-a auzit un glas stins: Pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia Ta şi şi-a plecat capul. În acest moment, uluiţi toţi de răbdarea lui, s-a stârnit o puternică furtună din senin. Cenuşa şi focul au orbit pe cei de faţă, copacii erau smulşi din rădă­cini şi toţi locuitorii îngroziţi. Atunci creştinii au îngenuncheat şi s-au rugat Sfântului să ceară mila lui Dumnezeu şi să-i ierte, semnul crucii sale devenind semn de atenţie la pericole până astăzi!

Sfântul Apostol Andrei, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel, a propovăduit pe Iisus cel răstignit. Viaţa lui începe cu răstignirea Domnului şi se încheie cu propria sa răstignire. Crucea a fost amvonul lui. Pe martiri nu-i face martiri moartea pe care o primesc, ci credinţa pentru care mor.

Prin tot ceea ce a crezut şi prin tot ce a săvârşit Sfântul Apostol Andrei, în trudita sa viaţă de apostol al2 Evangheliei, se poate pildui în chip strălucit pentru orice om de bună voinţa, existenţa întregii sale vieţi şi activităţi pare să fi fost: prin cruce la slavă, prin suferinţă la biruinţă.

Dacă Biserica lui Hristos s-a înălţat prin chinuri, iar învăţătura ei a strălucit prin tăgăduiri, la această înălţare şi strălucire şi-a adus şi Sfântul Apostol Andrei partea lui de luptă şi de suferinţă.

Pentru el lumea nu există decât ca s-o umple de lumina lui Hristos şi de triumfătoarele puteri ale sfinţeniei. Domnul ne este şi nouă călăuzitor azi prin Biserica Sa. Trebuie să ştim să-l căutăm şi să aducem şi pe ceilalţi frați ai noştri. Hristos ne poate face şi pe noi,  din doritori de interese egoiste şi deţarte ,,pescari de suflete” pentru a ne pune în  slujba adevărului şi dreptății lui Dumnezeu.

Numele Sântului Andrei s-a prefăcut în renume pentru că el cu bărbăţie a crezut, a luptat şi s-a încununat. Sfântul Andrei trecuse către Domnul în ziua de 30, luna a noua, în calendarul roman. Era anul 87, iar el avea aproape 70 de ani. Mulţi dintre cei de faţă s-au botezat. Vestea a ajuns la Roma. Maximila şi cu Stratoclis, convertit de Sfântul Andrei şi hi­rotonit episcop de Patara,  au venit la locul martirajului, au luat trupul sfânt, l-au aşezat într-o raclă şi l-au dus în bisericile ferite de persecu­tori. Toţi cei cu credinţă curată şi adevărată, bolnavi şi sănătoşi, atingân-du-se de moaşte, au primit tămăduiri şi mîngâieri de-a lungul veacurilor.

În secolul al IV-lea, Constanţiu, fiul lui Constantin cel Mare (+337), stăpânind părţile pontice şi dunărene unde a propovăduit Apostolul, a luat moaştele Sfântului Andrei, ale Sf. Luca şi Timotei şi le-a depus în biserica Sfinţilor Apostoli din Constantinopol. În acelaşi timp îm­păratul trimite moaşte ale sfântului şi la Tomis.  În Constantinopol, moaştele au stat până în 1204, cînd latinii le-au  ridicat  şi le-au  dus  în Italia.

 În  decembrie 1964, moaştele şi în 1980 crucea Sfântului Andrei, au fost redate Greciei de către Roma şi depuse în catedrala mitropolitană din Corint.

Astăzi moaşte din trupul său se găsesc la noi în țară la Mânăstirile Neamţ și Secu.

În tradiţia poporului român, Moş Andrei este cel cu care se începe luna darurilor, aducând vestea Evangheliei, şi tot cu el se apropie în această lună a lui „Andrea” („Decembrie”) darul cerului: Pruncul Iisus.

Păgânismul sciţilor de acum două mii de ani n-a dispărut cu totul. Drumurile Sfântului Apostol Andrei trebuie bătute din nou azi.

Grija ce o purtăm pentru sufletul nostru să nu fie numai o clipă şi numai de formă. Atunci, în zadar vomevvv întreba pe Hristos unde locuieşte,  în zadar El ne va arăta Biserica,  în zadar vom rămâne cu El câteva ceasuri, duminica şi sărbătorile, în zadar vom asculta propovăduirea cuvântului Său, în zadar vom spune şi altora ceea ce am văzut şi-am auzit aici.

Prin viaţa şi faptele noastre de fiecare zi şi fiecare ceas, să fim la înlăţimea chemării lui Hristos. Lacrimile noastre de întoarcere şi de căinţă atârnă mai greu în cântarele dreptăţii dumnezeieşti, decât toate ispitele, indiferent de ce natură ar fi ele.

Bărbăţia pe care trebuie s-o dovedească şi credinţa noastră, azi, are în viaţa şi jertfa Sfântului Apostol Andrei o pildă, un îndemn şi o chemare,  în rugăciunile lui mijlocitoare, o putere de ocrotire iar în apostolatul desfăşurat de el, în ţara noastră, o datorie clară de mari răspunderi. Fie ca ziua întâlnirii noastre cu Hristos, în Biserica Sa, pentru rugăciunile Sfântului Apostol Andrei, să ne pregătească calea mântuirii prin credinţă şi prin jertfelnicie, prin iubire adevărată şi dreptate. Să ne rugăm permanent Întâiului chemat şi pomenit acum să mijlo­cească la Stăpînul tuturor pentru sufletele noastre!  Amin!

La mulți ani!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.