Totul a început în data de 10 aprilie 2017, când unul dintre angajaţii Muzeului Municipal Câmpulung, muzeograful Costin Peligrad, a sesizat oficial faptul că agentul de pază Florin Grecu i-a afectat imaginea personală folosindu-se de conturi false pe Facebook.

„Grecu Florin, agent de securitate al Muzeului Municipal Câmpulung, pe care-l suspectez că a afectat imaginea mea personală, cât şi pe cea a instituţiei, în data de 5 şi 6 aprilie a.c., în următoarele împrejurări: Făcându-şi un profil fals pe un site de socializare cu numele de Andreea Popa, în ziua de 5 aprilie a.c. a postat pe pagina oficială a Muzeului Municipal Câmpulung, un text prin care declara că vizitând Mausoleul Mateiaş, secţie a instituţiei noastre, subsemnatul, împreună cu Vasile Laurenţiu, agent de pază, miroseam puternic a alcool şi am fost acuzaţi că în schimbul taxei de intrare în muzeu nu i-am oferit bilete de intrare. Postarea respectivă a fost însoţită, la nivel de câteva zile, de publicarea unui mesaj similar pe pagina Primăriei Câmpulung, unde poate fi accesat de oricine. Menţionez că mă declar nevinovat în faţa acuzaţiilor primite. În dovedirea celor afirmate vă rog să dispuneţi verificarea, prin intermediul unui specialist în IT, a tuturor calculatoarelor instituţiei, la care Grecu Florin putea avea acces.”, se arată în sesizarea făcută de muzeograf către conducerea instituţiei.

Imediat au fost demarate cercetări disciplinare amănunţite, descoperindu-se că mesajele de denigrare la adresa personalului Muzeului au plecat de la un calculator din incinta instituţiei, astfel formându-se şi o comisie care să analizeze situaţia ce a dus, în cele din urmă, la desfacerea contractului de muncă pe care agentul de pază Florin Grecu îl avea cu Muzeul Municipal Câmpulung. Motivele principale ale desfacerii contractului de muncă fiind cele ale prejudiciilor de imagine aduse instituţiei şi personalului angajat al acesteia.

Interesant fiind că dincolo de hârţogăria strict birocratică există un întreg hăţiş al presiunilor venite dinspre primăria Câmpulung, unde există nişte persoane ce s-au erijat în apărători ai agentului dat afară la doar la vreo 5 ani distanţă de pensie.

Se pare că, agentul de pază a găsit mediul virtual ca armă a răzbunării după ce a fost mutat (tot disciplinar, dar fără a se întocmi şi acte) de la paza Muzeului Mateiaş la paza Muzeului Municipal de Istorie Câmpulung. Drept urmare, agentul şi-ar fi făcut contul fals, de pe Facebook, special pentru a-şi denigra doi dintre colegi. Folosind calculatoarele instituţiei chiar în timpul programului de lucru pentru a posta mesajele denigratoare.

Cert este că, vreme de aproape trei luni de zile, conducerea Muzeului şi Comisia formată pentru a stabili vinovăţia agentului de pază, au tot pus în balanţă măsura concedierii, ca ultimă etapă a încercării de a-l determina să-şi recunoască vina şi să-şi ceară iertare faţă de angajaţii Muzeului pe care i-a denigrat.

Sesizare Costin 2017

Decizie incetare CIM Grecu Florin 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here