Duminică, 3 decembrie a.c., ora 15.00, în sala de spectacole a Casei de Cultură C.D. Aricescu din Câmpulung va avea loc spectacolul caritabil „Împreună pentru Alex”, cu intrarea liberă.

Organizatorul, Clubul de dans „Dance Team”, în colaborare cu Gaşca Bambilici şi cu invitaţii: Andra Oproiu, Ioana Mateescu, Karina Vasilescu şi Musicals by Gina Pavel, îi aşteaptă la eveniment pe toţi muscelenii cu suflet. Pe toţi muscelenii, ce în prag de sărbători, pot demonstra că pot face un gest umanitar donând o sumă de bani pentru a fi salvată viaţa lui Alexandru Lucian Diaconu, un copil ce se luptă cu o grea boală ce necesită tratamente costisitoare pe care familia nu şi le permite în ciuda tuturor eforturilor.

Alex a fost diagnosticat cu leucemie şi de aproape trei luni este internat într-un spital din Bucureşti.

Oricine doreşte poate dona pentru Alexandru Lucian Diaconu în contul: RO03BRDE030SV83707890300

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here