Ion Ciurea – „ORAŞUL REGAL (Prima capitală), a ajuns o ruină!”

Să facem politica faptelor, nu a vorbelor …

Ca învăţător, absolvent al Pedagogicii noastre, am învăţat să fac deosebirea dintre vorbă şi faptă.

„Vorba zboară, fapta rămâne”, „Sfârşitul încoronează opera şi fapta dă măsura omului”, sunt doar două exemple de proverbe româneşti ce trebuie să stea la baza acţiunilor oricărui om fie el ales local sau simplu cetăţean.

Propun ca de acum încolo, în Primărie, cei aleşi să lase la intrare orice culoare şi ambiţie de partid. Suntem în slujba celor care ne-au ales şi nu alegătorii în slujba noastră.

Propun sectorizarea oraşului şi, astfel, fiecare consilier va avea atribuţiuni directe cu privire la rezolvarea problemelor locuitorilor.

Toate şedinţele de Consiliu Local sunt publice, iar câmpulungenii trebuie să se implice în mod direct prin a participa cu propuneri şi sugestii ce vor sta la baza  TUTUROR HOTĂRÂRILOR.

Presa să fie prezentă de fiecare dată, fără nici o restricţie sau partizanat. Avem nevoie de o presă cu adevărat liberă şi independentă şi nu cum încă vedem şi ştim despre ACEA PARTE A PRESEI, fie scrisă sau televizată.

Mă preocupă în mod special, ca MUSCELEAN, imaginea actuală a Primei Capitale a Ţării Româneşti.

După 30 de ani de aşa-zisă democraţie avem o carte de vizită RUŞINOASĂ pentru cei care vin în Câmpulung, în oraşul staţiune de refacere şi odihnă, în oraşul căruia, cândva, i se spunea Oraşul Grădină.

Nici un oraş din România nu a fost atât de frumos descris de marii noştri poeţi: Al. Vlahuţă, Gh. Tomozei, Nichita Stănescu şi Adrian Păunescu, şi oricine a trecut pe aici.

Daca vrei poţi! Şi, fără a exagera, voi încerca să arăt că POT şi VREAU, însă acest lucru nu este posibil decât cu ajutorul dumneavoastră.

Vă aştept la vot, vă aştept la Primărie!

DOAMNE AJUTĂ!

            Ec. Ion CIUREA

Comandat de Partidul Mişcarea Populară – Filiala Argeş – MFC 21200020 – Realizat de ESB ZEXCLUSIV INFINITY SRL  

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.