Aşa cum am anunţat, rucărenii se pregătesc să iasă în stradă, la final de săptămână, pentru a sensibiliza autorităţile locale şi guvernanţii cu privire la problema animalelor sălbatice scăpate de sub control.

Pentru că mai este ceva vreme până sâmbătă, 23 noiembrie, rucărenii au început să-şi „strige” necazul în mediul online.

„Mi-e scârbă că locuiesc într-o comună condusă de niște INCOMPETENȚI! Codruţ Jenaru a înaintat o cerere, prin care informează despre protestul împotriva numărului sporit de animale sălbatice din comuna Rucăr, către Primărie, iar comisia de avizare formată din: primar, secretar, reprezentanți ai Poliției și Jandarmeriei, a aprobat desfășurarea manifestației în data de 23.11.2019, între orele 10.00 – 13.00 cu condiția ca locul desfășurării să fie Parcul Podişor și nu centrul comunei Rucăr așa cum ne-am fi dorit, motiv pentru care am înaintat și eu o cerere solicitând ca locul protestului să fie centrul comunei!

Am fost neplăcut surprins de faptul că primarul și secretarul țineau cu ursul! Mi-a înaintat o cerere tip, motivând că a mea nu e bună, probabil că nu le-a plăcut scrisul de mână, cele două fiind identice!

Prin urmare, sper ca în data de 23.11.2019, orele 10.00 să fim într-un număr cât mai mare în ţarcul Podişor!”, este postarea făcută de Radu Benţea în urmă cu puţin timp.

O postare la care comentariile nu contenesc să apară:

  • Găbiţa Cojocaru – „Adică cum??? Ursul liber în gospodăriile noastre și noi închiși în ţarc???? Mi-e teamă să nu ne pună ăștia și “GARD ELECTRIC” (…) Pentru Cavalerii Teutoni au blocat circulația și pe D.N…. Nu mai vorbesc de străzile comunale… Dezamăgitor… cum de altfel mă și așteptam din partea incompetenţilor ce ne reprezintă pe plan local… Asta e puterea lor!!!”.
  • Marius Constantin Cristea – „Dacă aceste propuneri de comandanți ai mesei rotunde ar fi fost mari vânători, să vezi ce curs întortocheat ar fi avut Istoria! Dar, nu se face Istorie contrafactuală, una cu “CE S-AR FI ÎNTÂMPLAT DACĂ…!?”! Prezentul nu a fost nicicând mai înlăcrimat! Unde să mai ceri ajutor!? În alte părți, edilii sunt capii rebeliunii! Ei cer securitate, drumuri, autostrăzi! Ei sunt în fruntea protestatarilor! Mie îmi miroase a vulnerabilitate! Cred că pricepeți la ce mă refer!”.
  • Taraş Alex – „Ăştia nu mai dau voie să se ţină animalele în grădinile zoologice, dar nu ia nimeni măsuri să nu mai umble pe străzi; să-ţi spun o păţanie când plimbam câinele în lesă prin Câmpulung s-a găsit un poliţist comunitar că ar vrea să-mi dea amendă că n-am pus botniţă la căţel. Acum, întrebarea mea este cine să-i amendeze sau măcar să-i tragă la răspundere pe ăştia care se ocupă de urşi sau de siguranţa publică???”.
  • Găbiţa Cojocaru – „E bine până la urmă și în Podişor… Dacă tot facem mitingul împotriva urşilor, protestăm și împotriva tăierilor de material lemnos. Luăm ca punct de reper și exemplu “Parcul Podişor” unde oamenii angajați la firmele domnului viceprimar ION PÂRNUŢĂ au defrişat frumusețe de pădure… bașca, au mai umflat și o factură de vreo 35.000 ron (prestări servicii) de la PRIMĂRIA RUCĂR”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.