
Din lipsă de transparenţă, din lipsa unor persoane competente în a transmite către mass media locale informaţii cât mai corecte, pentru ca tot omul să fie informat, Primăria municipiului Câmpulung a creat confuzie printre părinţi şi copii furnizând informaţia falsă că „Zurli” vine în Grădina Publică „Merci” pentru a distra copiii.
Normal că toată lumea s-a gândit că primăria chiar doreşte să le facă o bucurie şi o surpriză plăcută copiilor şi că este vorba de „Gaşca Zurli”, nimeni gândind că în realitate este încă o modalitate de a se cheltui nişte bani de la buget pe ceva care „să se facă doar pentru a se spune că se face”. După mai multe telefoane, fapt total anormal pentru a ştire ce ar fi trebuit să aibă la bază un anunţ oficial de la primăria Câmpulung, am putut afla că este vorba de o trupă „Zurli”, din Piteşti.
O trupă de animatori ce, pentru 800 de lei, vin să destindă atmosfera joi, 20 decembrie 2018, între orele 13.00 – 15.00, în foişorul din Grădina Publică „Merci”. Unde, tot în acelaşi interval orar, va avea loc şi un spectacol susţinut de grupurile şi formaţiile locale: „Plaiuri Muscelene” şi „Carpaţi”.
De precizat fiind că evenimentul este prins în cadrul unui contract de prestări servicii încheiat de primăria municipiului cu o firmă care se ocupă şi de distribuirea cadourilor pentru copii, de la „Moş Crăciun Primarul”, în şcoli – la clasele primare şi în grădiniţe.
De asemenea, copiii care vor participa la petrecerea cu “surprize” din Grădina Publică “Merci” vor primi de la Moş Crăciun câte o atenţie, plătită tot din bani de la buget.
Orice s-ar spune eforturile primăriei vizazi de copii sunt aproape nule. Totul în situaţia în care doreşte să le ofere copiilor doar 5 lei lunar ca burse de performanţă, le dă cadouri de Crăciun – pachete cu un conţinut la sfertul preţului unui ghid plin de erori – achiziţionat pe criterii de partid, iar acum le oferă şi-un spectacol fad cu o trupă de care aproape nimeni nu a auzit, posibil pentru că fac mai mult spectacole private ori… la comandă pe-o linie colorată politic. Şi totul costă bani, sume enorme chletuite de la bugetul local pentru a se umple anumite buzunare.
Oricum nimic nu ne mai miră! Nici dacă îl vom vedea prin municipiu pe Grinch, ci nu pe Moş Crăciun!
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.