
În data de 22.12.2021, la Câmpulung, a demarat Screeningul de Cancer Colorectal în județul Argeș, în cadrul proiectului ROCCAS II 136828 – Sud Muntenia.
La Primăria Municipiului Câmpulung a avut loc o conferință de presă prin care a fost făcut cunoscut programul și au fost oferite mai multe informații de către primarul Elena Lăsconi și o parte din factorii cheie din cadrul proiectului.
”Fundația Renașterea a primit cu mare bucurie și responsabilitate invitația de a fi parte a acestui prim program de Screening pentru Cancerul Colorectal din România. Acum, la un an de la debutul parteneriatului cu Institutul Clinic Fundeni suntem la fel de entuziaști, încrezători și mai ales apreciem enorm efortul și profesionalismul echipei de management al proiectului ROCCAS II, a domnilor profesori Cristian Gheorghe și Mircea Manuc și al colaboratorilor dânșilor care au făcut, astăzi, posibilă demararea screeningului în Câmpulung Muscel.”, au precizat reprezentanții Fundației Renașterea prezenți la conferința de presă.
”Se vor oferi teste FIT gratuite pentru 25.000 de persoane cu vârsta între 50-74 ani din județele Argeș și Prahova, dintre care 59% persoane din categorii vulnerabile.”, mai menționează fundația care care are ca principal scop sănătatea femeii.
”Astăzi am dat startul campaniei de screening pentru depistarea cancerului colorectal la Câmpulung. Tot de astăzi au început și testările.
Pe scurt, vă puteți testa gratuit la medicii de familie. În Câmpulung există pentru moment doi medici de familie (Magdalena Vrânceanu și Carmen Stancu) unde se poate testa oricine. Chiar dacă nu aveți medic de familie sau sunteți înscriși la alții, dacă sunteți angajați sau șomeri și chiar dacă nu sunteți asigurați, BENEFICIAȚI de acest program GRATUIT.
Dacă testul e pozitiv, Fundația Renașterea asigură transportul dus-întors la Institutul Fundeni. Acolo, tot gratuit, puteți face o colonoscopie sub anestezie. Dacă medicii descoperă polipi colonici aceștia se îndepărtează în timpul procedurii.
Țineți cont că în județul Argeș acest tip de cancer este pe primul loc în clasamentul oncologic. Prevenția vă poate salva viața!”, este declarația primarului Elena Lăsconi.
De subliniat că lansarea oficială a proiectului a avut loc în data de 15 decembrie a.c., la Institutul Clinic Fundeni a avut loc lansarea oficială a Screeningului Colorectal în Regiunea Sud Muntenia, parte a Proiectului ROCCAS II 136828 – Furnizarea serviciilor de sănătate din Programele de Prevenție, Depistare Precoce, Diagnostic și Tratament Precoce al leziunilor precanceroase, colorectale. 50.001 de persoane cu reședința în cele 7 județe ale Regiunii Sud Muntenia, vor putea face teste FIT gratuit.
Proiectul ROCCAS II este finanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020 de Institutul Clinic Fundeni, în parteneriat cu Fundația Renașterea și Sastipen – Centrul Romilor.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.