În data de 4 aprilie 2024, la Câmpulung va avea loc unul dintre cele mai mari şi mai interesante evenimente ce privesc viitorul municipiului – Conferința „Revitalizarea fostelor platforme industriale”.
Un eveniment care se anunţă a fi unul de amploare, dar şi extrem de interesant pentru toţi cei ce-şi doresc dezvoltarea municipiului Câmpulung din punct devedere economic.
Norris Marcu Măgeanu, candidatul PNL la primăria Câmpulung, este moderatorul conferinței care va reuni, în inima Muscelului, oameni importanți care știu ce înseamnă dezvoltare economică, industrializare, promovare turistică.
Printre invitaţii care au confirmat prezenţa sunt nume de marcă din mediul economic vizibili atât la nivel naţional, cât şi internaţional, dar şi oameni de-ai locului care s-au remarcat în timp prin seriozitate şi iniţitivă în dezvoltarea unor afaceri de succes.
- George Sergiu Niculescu, președintele ANRE (Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei)
- Marius Bostan, membru al Romanian Business Leaders, iniţiatorul proiectului RePatriot și fost ministru al comunicațiilor
- Pavel Popescu, Vicepreședinte ANCOM (Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații)
- Dumitru Nancu, directorul general FNGCIMM (Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri)
- Stelian Ion, managerul Romturingia, sunt doar o parte din personalităţile care vor fi pe 4 aprilie în Câmpulung, pentru a participa la conferință.
Alina Gorghiu: „Norris Măgeanu poate aduce multe oportunități și investiții la Câmpulung!”
„Câmpulung trebuie să schimbe viteza și să se dezvolte economic! Are toate argumentele în acest sens! Este un oraș important de peste 700 de ani, a fost capitala întemeietorilor Țării Românești. Dar, în ultimii 34 de ani orașul nu a mers în direcția sănătoasă!
▶️ Organizarea Conferinței “Revitalizarea fostelor platforme industriale” pe 4 aprilie va fi ocazia perfectă pentru a pune bazele unui plan de schimbare a Câmpulungului!
Îl felicit pe Norris Marcu Măgeanu pentru implicare şi pentru că și-a asumat moderarea și sintetizarea concluziilor de pe urma unui eveniment care o sa vedeți cât de important va fi pentru întregul Muscel!
Mulțumesc invitaților care au confirmat participarea, sunt cu toții specialiști de prima mână care pot ajuta la găsirea soluțiilor pentru revitalizarea economică a Câmpulungului!
▶️ Oamenii au nevoie rapid de locuri de muncă cu salarii decente, iar Norris Măgeanu poate aduce multe oportunități și investiții la Câmpulung!
Alături de revitalizarea industriei, turismul va reprezinta o altă direcție importantă se dezvoltare a zonei Muscelului și, cu măsurile potrivite, rezultatele pot apărea imediat! Noi, liberalii, vom propune soluții economice și pentru turismul câmpulungean.
▶️ PNL, este partidul care construiește în România!
▶️ Sunt multe de construit și, mai ales de reconstruit, și la Câmpulung!”, a subliniat preşedinta PNL Argeş, ministra Justiţiei Alina Gorghiu.
Norris Măgeanu: „Avem de recuperat niște ani pierduți”
„Pentru că avem de recuperat niște ani pierduți, începem treaba pentru Câmpulung mai devreme de 9 iunie.
“Revitalizarea fostelor platforme industriale”, cea mai mare conferință desfășurată în ultimii 30 de ani la Câmpulung, va avea loc pe 4 aprilie și aduce în oraș nume importante în economia din România.
Împreună vom scoate în evidență soluțiile pe termen scurt și mediu pentru o viață mai bună la Câmpulung, prin generarea de investiții, locuri de muncă și creșteri salariale.
Conferința se adresează oamenilor de afaceri din Câmpulung, dar nu doar acestora, discursurile și răspunsurile la întrebări importante pentru viitorul economic al Câmpulungului sunt importante pentru fiecare câmpulungean.”, a completat gazda evenimentului preşedintele PNL Câmpulung, candidat la funcţia de primar al municipiului, Norris Măgeanu.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.