În această dimineaţă, în jurul orei 08.00, o echipă a Ocolului Silvic Păpuşa – Rucăr se afla la nişte marcări în zona Valea Brătioara din comuna Albeştii de Muscel, într-o pădure proprietatea Obştei „Negru Vodă” Câmpulung. La un moment dat, asupra pădurarului Daniel Muşetoiu (56 ani) s-a năpustit un urs, care pur şi simplu i-a smuls o bucată din picior. Norocul pădurarului a fost spiritul de echipă al celor doi bărbaţi care-l însoţeau şi care au început să arunce în animal cu tot ceea ce le-a picat la îndemână (crengi, bucăţi de lemn, pietre).

„Colegii mi-au spus că pur şi simplu, ursul, s-a năpustit asupra lor. L-a prins de un picior pe pădurar şi a căzut pur şi simplu peste el smulgându-i o bucată de carne. La un moment dat, ursul, era suit pe spatele pădurarului şi l-a mai prins încă o dată tot de acelaşi picior, piciorul drept. Are şi mai multe zgârieturi pe spate. Au trecut prin nişte clipe de groază. Nici nu vreau să mă gândesc ce s-a întâmplat în acele momente. L-am dus la Spitalul din Câmpulung de unde a fost transferat la Piteşti. Acum, suntem la spitalul judeţean, unde aşteptăm să iasă din operaţie. Este stabil, dar va avea nevoie de grefă de ţesut şi piele.”, ne-a relatat şeful OS Păpuşa – Rucăr Genel Lupu.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.