De astăzi se circulă pe încă 20 de kilometri din Drumul Expres Pitești – Craiova, între Colonești și Albota, un obiectiv major al Guvernării PSD și al echipei PSD Argeș.
Ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, președintele Consiliului Județean Ion Mînzînă și echipa de candidați PSD pentru Camera Deputaților și Senat au mers pe noul drum alături de mulți alți șoferi argeșeni sau aflați în tranzit. Este un nou pas important în dezvoltarea infrastructurii rutiere din județul Argeș.
Drumul expres Pitești – Craiova, care se întinde pe 121 de kilometri, are deja 72 de kilometri dați în folosință, iar lucrările avansează rapid. Până la finalul anului, constructorii se străduiesc să finalizeze și segmentul de 12 kilometri care leagă Albota de Autostrada Pitești – Sibiu, după cum a precizat ministrul PSD al Transporturilor, Sorin Grindeanu, care a anunțat și că vineri, 1 decembrie, se pun în circulație și 17 kilometri între Craiova și Robănești.
PSD – investiții pentru viitorul Argeșului și al României!

Material realizat de SC XDAS RO SRL la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar  11240017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.