La două luni după ce ar fi trebuit să fie pusă în aplicare, dat fiind că existau şi cereri, în data de 31 Octombrie 2023 Direcţia de Asistenţă Socială – DAS Câmpulung, condusă de Cătălin Bădiţa, a atacat în contencios administrativ Hotărârea Consiliului Local al Municipiului – HCL nr. 150 din 29.06.2023, prin care trebuia să fie acordat stimulentul de 1500 lei pentru fiecare nou-născut cu părinţi domiciliaţi în Câmpulung.
Contestată din toate direcţiile, dar cel mai mult combătută oral în mod vehement, încă din stadiul de proiect, de către primarul Elena Lasconi & Co, cu multe obiecţii apărute şi după votare doar pentru că a fost iniţiată de grupul consilierilor locali PNL, hotărârea a ajuns acum nu numai pe rolul instanţei de judecată, dar şi un nou subiect de dispută preelectorală pentru şefa Executivului din Primăria Câmpulung.
Cum Direcţia de Asistenţă Socială, de bună voie şi silită de împrejurări, nu a pus în aplicare HCL nr. 150 din 29.06.2023 privind acordarea sumei de 1500 lei nou-născuţilor, ci a dus-o la Tribunalul Argeş, cerând atât suspendarea, cât şi anularea executării, în aşteptarea deciziei judecătorilor aducem în prim plan modul josnic şi ipocrit prin care primarul Elena Lasconi caută să-şi facă o permanentă campanie de imagine cu gândul la prea mult visatul nou mandat sau, de ce nu, chiar „tron” de preşedinte.
Gândind că astfel se evidenţiază mai ceva decât o savantă de renume mondial, în şedinţa ordinară din data de 31 Octombrie 2023, primarul Elena Lasconi nu a omis să îi atace în stilul propriu „academic”, grotesc şi plin de artificii actoriceşti pe consilierii locali liberali.
Primăriţa a acaparat orice discuţie fără a ţine cont de conduita ce se impune unui demnitar, mai ales femeie, nici de faptul legal că orice ales local este acolo pentru a reprezenta câmpulungenii, iar consilierii locali sunt aceia care vin cu iniţiative, care pun întrebări Executivului cu privire la ce şi cum s-a făcut, la ce şi de ce nu s-a făcut sau au opinii, obiecţii ori diverse comentarii. Însă, de trei ani, la Câmpulung, cu o exvedetă în prim planul politicii locale, ne-am obişnuit ca din partea Primăriei să auzim o singură voce, unica voce care îşi permite să aducă acuze, să jignească, să ameninţe şi eventual să ocolească prin vociferări abjecte orice subiect ce nu dă bine la imaginea unei administraţii „perfecte”.
De această dată, primarul Elena Lasconi i-a acuzat pe consilierii PNL că au „pus presiune pe un director” şi că îi „trimit femei”. Precizând, totodată, că a fost informată de către respectivul director oral, prin telefon.
Totuşi, realizând că vorbele aruncate bombastic în plenul şedinţei de Consiliu nici măcar ei nu prea i-au sunat credibil, a solicitat informare scrisă din partea directorului. Informare pe care aşteptăm ca primarul Elena Lasconi, la întoarcerea din concediu, să o facă publică în virtutea trasparenţei, a dreptului cetăţenilor de a fi informaţi corect şi mai ales în situaţia în care şeful Direcţiei de Asistenţă Socială, directorul Cătălin Bădiţa, nu a dorit să facă nici un fel de comentariu cu privire la acest subiect. Ba mai mult, directorul Bădiţa ni s-a părut spăşit, extrem de abătut şi deloc dornic în a scoate vreun sunet care ar putea să-i pericliteze activitatea de director în directa subordine a primăriţiei, deşi direct subordonat îi este şi Consiliului Local.
Râmâne de văzut cum vor evolua lucrurile şi dacă directorul DAS o să ia asupra lui declaraţiile politice ale primăriţei, deşi e foarte greu de crezut că nişte persoane educate, cu studii şi un anume statul la nivel local, aşa cum sunt consilierii locali, în caz doar cei acuzaţi de primăriţă, au făcut „presiuni” şi au „trimis femei” unui director. Deşi atât Nicolae Zaharia, cât şi Ionel State au negat acuzaţiile aduse expunând-şi foarte clar punctul de vedere ca replică în cadrul Consiliului Local, unde, totuşi, ultimul cuvânt a aparţinut primăriţei.
Aşa cum nu credem că un câmpulungean get beget, cu cei şapte ani de acasă, cu studii şi mult prea mult bun simţ, aşa cum este directorul Cătălin Bădiţa, se preta la „dusul vorbei” pentru a fi catalogat „informator”.
Stimulentul, nu a făcut decât să ducă la crearea unui circ ieftin din partea primăriţei Elena Lasconi, care mai bine tăcea şi dacă erau nelegal, cum a lăsat să se înţeleagă, avea destui jurişti ca să vorbească în locul ei. Acum, fiind pe rolul unei instanţe de judecată este totuşi interesant cum Consiliul Local al Municipiului Câmpulung o să se apere fiind reprezentant de aceiaşi jurişti care au contestat din start hotărârea.
În materialul video, de la începutul articolului, găsiţi întreaga discuţie din cadrul şedinţei ordinare a Consiliului Local al Municipiului Câmpulung din data de 31 Octombrie 2023!
Notă de final: Şi ca să folosim din cuvintele bine ticluite de primăriţa Elena Lasconi: Cum, Doamne Iartă-ne, să-i trimită liberalii femei directorului??? Tocmai femei!!! Nu un plic, ceva? Sau vreo mamă interesată de stimulent, vreun avocat, jurist… etc.! Că nici acei nou-născuţi, pentru nevoile cărora sunt banii, n-ar crede că au ceva personal de câştigat liberalii de pe seama acordării unui stimulent pe care îl dau zeci de primării. Şi atunci ce rost ar avea să facă “presiuni” sau să trimită… “femei”? Poate ne spune doamna primar dacă se teme de câteva zeci de mame, care pe considerentul că datorită PNL-ului au beneficiat de stimulentul pentru nou-născut (ÎN SUMĂ DE 1500 LEI) vor vota cu liberalii, deşi de un astfel de stimulent ar putea beneficia şi femeile din PSD, USR, AUR, PMP, Forţa Dreptei şi alte partide, câte sunt ele la ora actuală şi câte mai pot apărea.
Sunt, în Argeş şi în ţară, primari PSD, PNL, USR… care acordă acest ajutor sau care au transformat stimulentul în minge de ping pong politic doar pentru că iniţiativa a aparţinut unor grupuri de consilieri din diverse formaţiuni politice, altele decât a lor. Cu ce ar excela primăria Câmpulung?! Doar iniţiativa aparţine liberalilor, iar primarul este, pentru moment, încă USR! Aşa că nimic bun nu s-ar putea întâmpla atâta timp cât orgoliile politice ale primarului Elena Lasconi sunt mai presus decât binele câmpulungenilor!
Mai jos, video, fragmentul în care primarul Elena Lasconi că liberalii pun presiune şi trimit femei unui director al unei direcţii
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.