Ministra Justiției, Alina-Ștefania Gorghiu, a participat, în data de 20 octombrie la reuniunea consiliului Justiție și Afaceri Interne (JAI), desfășurat la Luxemburg.

Ministra Justiției a avut o întrevedere cu comisarul european pentru justiție, domnul Didier Reynders. Subiectele discutate au inclus: legea pensiilor, eficientizarea sistemului de justiție din România, activitatea procurilor din cadrul mecanismul privind investigarea infracțiunilor magistraților, precum și cele mai recente evoluții ale reformelor din justiție. În acest context, Alina-Ștefania Gorghiu a transmis comisarului european că legea pensiilor, în forma agreată cu Comisia Europeană, a fost promulgată de către Președintele României și că urmează a fi publicată în Monitorul Oficial. Ministra Justiției a declarat că „de acum, nicio pensie nu va fi mai mare decât salariul” și că România a respectat acest jalon din PNRR. Ministra justiției a mulțumit comisarului european pentru decizia formală a Comisiei Europene privind ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare și a salutat cooperarea în cadrul mecanismului privind Statul de Drept.

În cadrul dezbaterilor JAI, s-au abordat teme referitoare la nouă propunere de directivă privind insolvența în UE, dezvoltarea competențelor digitale, inteligență artificială și eficientizarea sistemelor de justiție.

Un punct important abordat în cadrul reuniunii consiliului JAI a fost prezentarea foii de parcurs a Uniunii Europene pentru a intensifica lupta împotriva traficului de droguri și a rețelelor infracționale. Ministra Justiției salută această etapă a dezbaterilor, subliniind importanța pe care România o acordă luptei împotriva traficului de droguri, problemă discutată recent în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Alina-Ștefania Gorghiu a avut o întrevedere și cu ministra Justiției din Austria, Alma Zadic. Ministra justiției a abordat tema cooperării judiciare în materie penală, menționând că, de la începutul anului 2023, 6 persoane au fost predate în România de către autoritățile austriece. A asigurat-o pe omoloaga austriacă de respectarea standardelor CEDO în ceea ce privește condițiile de detenție din penitenciarele din România. Discuțiile au inclus combaterea fenomenului traficului și consumului ilicit de droguri și extinderea spațiului Schengen.

În data de 20 octombrie a.c., cu ocazia vizitei la Luxemburg, ministra justiției a avut o întrevedere cu Laura Codruța Kovesi, Procurorul-șef al Parchetului European (EPPO). În cadrul discuțiilor, cele două părți au abordat subiecte precum: avansarea reformelor din Justiţie şi activitatea procurorilor români care au fost recent numiţi la EPPO. A transmis că România va continua să sprijine activitatea Parchetului European, felicitând EPPO pentru anchetele desfășurate în 2022.

“Ministerul Justiției și-a făcut treaba. România are schema completă de 20 de procurori în cadrul Parchetului European din 14 iulie 2023. Procurorii români la EPPO fac o treabă bună. Sprijinim în continuare activitatea EPPO.

La nivel european, sunt în desfășurare 1117 de anchete pentru daune totale estimate la 14,1 miliarde EUR (47% dintre acestea fiind legate de fraudele în materie de TVA). Iar în 2022, judecătorii au aprobat indisponibilizarea sumei de 359 de milioane EUR în anchetele EPPO.
Europol estimează că doar fraudele în materie de TVA înseamnă costuri anuale în valoare de 50 de miliarde EUR pentru finanțele publice ale UE!”, a subliniat ministra Alina Gorghiu.

De asemenea, ministra Justiției a avut o întrevedere cu judecătorii români numiți la Curtea de Justiție a Uniunii Europene: Octavia Spineanu-Matei, Mirela Stancu și Ion Gâlea.

Nu în ultimul rând, ministra Justiției a mulțumit tuturor actorilor, diplomați, magistrați de legătură, judecători, toți cei care contribuie la eficientizarea actului de justiție în România și peste hotare.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.