Potrivit primarului Liviu Ţâroiu există nouă firme care-şi doresc să obţină contractul de lucrări pentru ridicarea unui bloc cu 50 de locuinţe sociale la Câmpulung.
Cu toate că în cadrul „licitaţiei” ce se desfăşoară offline pe SICAP există depuse efectiv patru oferte din partea a patru asocieri de firme, o asociere de firme din Câmpulung şi Piteşti, şi trei asocieri de firme în mare majoritate italiene.
Până la punctul în care se va vedea cine-şi va pune semnătura pe contractul de lucrări (deşi se cam ştie), cu un maldăr de bani de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, primăria a făcut public anunţul privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu.
„Municipiul Câmpulung anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru proiectul ,,Construire bloc de locuinţe sociale (D+P+4E) – 50 apartamente”, propus a fi amplasat în Municipiul Câmpulung, str. Carpaţi, nr. 93, judeţul Argeş.
Informaţiile privind proiectul propus pot fi consultate la sediul APM Argeş, Municipiul Piteşti, str. Egalităţii, nr. 50 A, judeţul Argeş, în zilele de luni – vineri, orele 08:00 – 13:00.
Observaţiile publicului se primesc zilnic la sediul APM Argeș, Municipiul Piteşti, str. Egalităţii, nr. 50A, judeţul Argeş”.
De subliniat că valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de peste 15 milioane de lei cu tot cu TVA, mai exact 14.676.698 lei fără TVA.
Bloc locuințe sociale 50 apartamente în Municipiul Câmpulung:
PROIECTAREA ŞI EXECUŢIA LUCRĂRILOR
Valoarea totală estimată a contractului este 14.676.698 lei fără TVA alcătuită din:
– Verificare tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție 24.000 lei fără TVA – Proiect tehnic și detalii de execuție 320.125 lei fără TVA
– Asistenţă tehnică din partea proiectantului 69.000 lei fără TVA
– Cheltuieli pentru investiția de bază 13.828.928 lei fără TVA
– Lucrări de construcții și instalații aferente organizării de șantier 20.000 lei fără TVA – Cheltuieli pentru obținerea și amenajarea terenului 414.645 lei fără TVA.
Asocierile care speră să obţină lucrarea de a ridica blocul de locuinţe sociale:
- And Secom Intexim SRL
Florimar Construct Total SRL
Asix Design SRL
Auto Aro Group SRL
Inic SRL
- Manelli Impresa SRL
Interactive Design SRL
- Monti SRL
Migifra SRL
Izotorieet SRL
- Operes SRL
Cosedil Spa SRL
Ing Proiect Management SRL
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.