În şedinţa ordinară a Consiliului Local Câmpulung pe luna martie 2017, primarul Liviu Ţâroiu le-a solicitat aleşilor municipali acordul de a angaja o Casă de Avocatură care să-l reprezinte în procesul declanşat de Sindicatul „Forţa Legii”, sindicat din care fac parte şi juriştii primăriei.

Sindicaliştii din „Forţa Legii”, au trimis o adresă către primărie municipiului Câmpulung, adresă explicată de juristul şef  Emiliea Ilie în raportul ce a susţinut documentaţia proiectului de hotărâre privind angajarea unei Case de Avocatură.

„Prin adresa nr.8405/20.03.2017, Tribunalul Dolj ne-a comunicat acţiunea depusă de către Sindicatul „Forţa Legii” pentru 16 membri de sindicat, salariaţi ai Primăriei municipiului Câmpulung, având ca obiect acordare de drepturi salariale în raport de Decizia Curţii Constituţionale nr.794/2016. Prin Decizia nr.794/2016 se prevede  egalizarea salariilor la nivelul maxim al salariului de bază, care trebuie să includă şi drepturile stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Conform Codului de procedură civilă, pârâtul este obligat ca, într-un termen de 25 zile, să formuleze întâmpinare şi să o depună la dosarul cauzei. Având în vedere faptul că juriştii din aparatul primarului se află printre reclamanţii reprezentaţi în instanţă de Sindicatul „Forţa Legii”, cât şi a faptului că, indiferent cine are sau nu calitatea de reclamanţi, această acţiune profită întregului personal, propunem Consiliului Local al municipiului Câmpulung, spre aprobare, următoarele măsuri: angajarea unei case de avocatură, care să reprezinte interesele Primarului Municipiului Câmpulung; împuternicirea Primarului municipiului Câmpulung să negocieze şi să semneze contractele de asistenţă juridică.”

Din carul primăriei municipiului Câmpulung 16 angajaţi au calitatea de reclamanţi în procesul deschis, în data de 13 martie 2017, la Tribunalul Dolj de Sindicatul„Forţa Legii”. Aceştia sunt: Claudia Marilena Vrabie, Valentina Vasilescu, Iuliana Ungureanu, Anişoara Polexe, Elena Nicoleta Oprea, Romeo Norel Nicula, Mariana Ştefănescu, Dănuţ Iosif, Antonia Veronica Ioniţescu, Mihaela Bădiţă, Nicoleta Iosif, Cristina Chirvasiu, Daniel Safta, Clara Maria Moroe Ferigeanu, Emiliea Ilie şi Mihaela Filipescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.