Conducerea PNL Argeș a stabilit în această seară, într-o ședință online a BPJ, cine vor fi cei doi subprefecți ai județului. Cele două funcții au revenit PNL, în urma negocierilor din coaliția de guvernare. Astfel, au strâns cele mai multe voturi din partea colegilor Emanuel Soare, prefectul în funcție și musceleanul Lucian Ionescu, directorul cancelariei prefectului. Cei doi vor face echipă în continuare în Instituția Prefectului, după ce și-au demonstrat, în ultimul an, capacitățile și bunele intenții. De asemenea, membrii BPJ Argeș au apreciat modul în care a fost gestionată pandemia de coronavirus în județ și eforturile făcute pentru transparentizarea și eficientizarea activității Instituției Prefectului.

Membrii BPJ au votat pentru continuitate și au acordat din nou încredere unor tineri care au demonstrat, prin implicare totală, că se poate face performanță, în ciuda unor provocări fără precedent. În urma votului de azi, PNL Argeș demonstrează că susține în funcții publice oameni bine pregătiți profesional, cu putere de muncă și cu rezultate în politică și în administrație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.