
Anul ăsta 1 decembrie nu e o zi de sărbătoare ca în alți ani: lipsesc paradele militare, lipsesc marile adunări cu care eram obișnuiți, lipsește veselia, lipsește aerul de sărbătoare. Însă nimic din anul 2020 nu a fost obișnuit.
Am suportat cu toții restricții grele, a trebuit să renunțăm la obiceiuri și tradiții, rebuie să continuăm să fim responsabili, pentru că pericolul nu a trecut. Dar, în momente grele, românii au arătat că se pot uni. La începutul pandemiei am văzut cum societatea civilă și mediul de afaceri și-au dat mâna pentru a ajuta medicii cu materiale de protecție și a echipa spitalele cu cele necesare. Au realizat, în termen record, gravitatea momentului și s-au unit.
Anul ăsta eroii nu au avut uniformă militară, ci halate albe. Cei ce lucrează în spitale sunt de luni de zile în linia întâi luptând pentru viața fiecărui român. Ei sunt cei care merită azi un mare ”MULȚUMIM!”
La 102 ani de la Marea Unire vom decide direcția în care va merge România noastră. Îmi doresc ca duminică, pe 6 decembrie, să vedem cum generația care a protestat în ultimii 4 ani împotriva celor care punea interesul personal înainte interesului național și care a arătat unitate în momentele grele de la începutul anului, să vină la vot și să începem, în sfârșit, reconstrucția României.
Haideți să facem împreună o Românie din care nici un tânăr să nu mai vrea să plece!
Acest material a fost comandat de Partidul Uniunea Salvați România (parte a alianței electorale „Alianța USR PLUS”) și realizat de operatorul economic SC ESB ZEXCLUSIV INFINITY SRL – Cod unic de identificare: 11200021
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.