Politica a devenit, din păcate, un subiect sensibil în România. Mulți dintre concetățenii noștri s-au îndepărtat de acest domeniu, dezamăgiți de promisiunile încălcate și de comportamentele unor politicieni care au uitat de ceea ce înseamnă cu adevărat să reprezinți comunitatea. Însă mai sunt şi politicieni care cred cu tărie că există o altă cale, una bazată pe iubire, respect și devotament față de oameni și de județul nostru, Argeș.
Ioana Făcăleaţă, candidat pentru Camera Deputaţilor din partea PSD Argeş, este unul dintre tinerii politicieni care crede că poate construi împreună cu argeşenii un viitor mai bun.
“Fac politică pentru că iubesc oamenii, pentru că îmi iubesc județul și pentru că îmi doresc să nu ne îndepărtăm de credință. Cred cu tărie în viitorul nostru, în potențialul acestui județ și al argeșenilor.
M-am uitat de-a lungul anilor cu mâhnire că românii nu vor să mai audă de politicieni. Și-au pierdut încrederea în ei, au fost dezamăgiți, iar unii le-au înșelat așteptările. I-am înțeles! Au și dreptate, dar nu vreau ca oamenii, dezamăgiți de clasa politică, să creadă în oricine îi minte și se folosește de suferința lor, de supărarea lor, de revolta lor pentru a le câștiga repede încrederea.
Duminică, 1 decembrie, votăm parlamentarii de Argeș.
Vă rog să nu credem orice lozincă, orice slogan ales de strategi de campanie bine plătiți cu zeci de mii de euro din banii dumneavoastră, orice minciună bine îmbrăcată sau orice politician care tot ceea ce face este să critice și să aducă acuzații nefondate.
Haideți să alegem oameni care iubesc oamenii, care Îl iubesc pe Dumnezeu și care sunt de aici, argeșeni pe care îi cunoaștem și care nu vin în județ doar pentru a obține funcții.
Am 35 de ani, m-am născut în Pitești, am crescut în Pitești și m-am format aici, în județul nostru. Nu am plecat niciodată. Am muncit de la 18 ani ca jurnalist. Am absolvit Colegiul Național „I.C. Brătianu” și, ulterior, am urmat facultatea tot aici. Am muncit și am învățat în același timp.
Astăzi, vreau să dau înapoi acestui județ și oamenilor săi tot ceea ce mi-au oferit. Vreau să construim împreună un viitor mai bun aici, la noi acasă.
Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a punctat Ioana Făcăleaţă. 

Material realizat de SC XDAS RO SRL la comanda Partidului Social Democrat, Organizația Argeș, Cod Unic Mandatar Financiar  11240017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.