Marcel Ioan Boloș, ministrul Fondurilor Europene, a vorbit, la evenimentul de lansare a programului de guvernare al PNL, despre faptul că absorbția fondurilor europene a crescut de 3 ori în timpul guvernării PNL. Aceste realizări califică PNL pentru a conduce România în următorii ani, când țara noastră va avea acces la 80 de miliarde de euro din fonduri europene.

Ioan Marcel Boloș: „În programul de guvernare, un loc de cinste îl au fondurile europene. Asta deoarece Guvernul PNL recunoaște că singura sursă de dezvoltare și modernizare a României sunt fondurile europene. Am auzit de multe ori vorbindu-se de rezervele valutare ale României sau despre rezerva de aur a României, dar eu spun că rezerva de aur a României sunt fondurile europene. Pe ele trebuie să ne bazăm, ele ne deschid perspectiva ireversibilă spre modernizarea și dezvoltarea pe care le doresc atât de mult românii.
Oriunde pui degetul pe harta României, găsești proiecte cu finanțare din fonduri europene. Aceasta e realitatea pe care o trăim și care ne duce spre standarde de viață mult mai bune, spre creșterea calității vieții românilor.
Pe 4 noiembrie 2019, am pornit și am luptat în primă etapă cu riscul de dezangajare de pierdere a banilor și a trebuit să recuperăm 600 de milioane de euro. Am reușit, în două luni, să încasăm la buget un miliard de euro.
Unde suntem azi, la 12 luni de guvernare PNL? 3,2 miliarde euro sunt încasați sau în curs de încasare prin documente pe care le-am transmis la CE, față de 1,1 miliarde de euro cât am avut la preluarea mandatului. De 3 ori a crescut absorbția de fonduri europene într-o perioadă prin care, prin muncă și responsabilitate, am ajuns la această performanță de care, vă spun sincer, suntem mândri.
O certitudine va fi că începând cu primul an al viitoarei perioade de programare, România va fi în situația de a implementa proiecte și nu de a negocia programe operaționale.
Acordul de parteneriat este finalizat și este transmis la Comisie așa cum am menționat. Planul de reziliență va fi lansat în dezbatere publică. Pentru acești 80 de miliarde de euro este nevoie de o echipă guvernamentale harnică, onestă, cinstită, dedicată, asemenea Guvernului Orban. Dumnezeu să ocrotească România!”.

Citiți aici programul de guvernare al PNL https://dezvoltam-romania.ro/

Realizat de ESB ZEXCLUSIV INFINITY SRL, la comanda PNL Argeș, CMF 11200025

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.