Nu degeaba a apărut vorba „cum îi creşti, aşa îi ai”, pentru că ani de zile asta a făcut şi primăria Câmpulung cu toţi cei ce au aşteptat şi încă aşteaptă ca primarul (oricare ar fi el) să le rezolve toate problemele pe banii publici. Aşa se întâmplă, actual, şi cu multe dintre acoperişurile construite fără proiecte, autorizaţii şi asigurări, acoperişuri ce stau să au căzut şi stau să cadă după Codul Roşu de săptămâna trecută.  Toată lumea trece, vede şi aşteaptă! Mai ales proprietarii, care în mod normal ar trebui, măcar, să anunţe la 112 pericolul la care sunt supuşi toţi cei ce trec prin zona Blocului P13 din Cartierul Grui, unde ne-a fost sesizat faptul că un acoperiş stă înclinat (foto) pe punctul de a pica.

Însă, aşa cum am mai spus şi mă repet, toţi aşteaptă ca primăria, din fonduri publice, să intervină pentru a le rezolva problema. Şi-n astfel de cazuri primăria chiar îşi merită soarta, pentru că angajaţii care ar trebui să se ocupe de verificarea unor astfel de situaţii, care ar trebui să notifice proprietarii că sunt obligaţi să respecte legea, care ar trebui cel puţin să informeze care sunt bazele legale şi cum şi cine trebuie să intervină în astfel de situaţii dorm liniştiţi prin birouri, tot pe banul public.

Până la risipirea nebuloasei birocratice trebuie acţionat. Acoperişul ce se leagănă, stând să cadă în orice clipă, trebuie să fie dat jos, deşi pe nimeni pare să nu intereseze!

Una dintre persoanele din blocul P13 Grui ne-a scris pe pagina de Facebook că acoperişul distrus de vântul puternic are toate avizele şi autorizaţiile şi că a fost sesizat ISU:

Această imagine e de la blocul P13. Aflați că are autorizație, proiect, certificat de urbanism, toate avizele. Au fost chemati pompierii pentru a ajuta la îndepărtarea acestei părți de acoperiș, dar nu au rezolvat mare lucru. Au dat jos ceva burlane, au constatat că dacă îl dă jos aruncându-l pe lângă bloc, face mai multe stricăciuni…așa că l-au ancorat ei într-un fel anume….au pus acea bandă de avertizare, pe care trecătorii au îndepărtat-o. De astăzi se încep lucrările de reconstruire ale acoperișului și va fi îndepărtată acea parte. Și dacă e vorba de o calamitate….de ce să nu avem pretenția să fim ajutați de Primărie? Nu-l așteptăm pe primar, așa cum ironic ați scris….dar, da… ajutorul Primăriei îl așteptăm… și se pare că analizează deja cum să o facă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.