Haitele de câini maidanezi au devenit o adevărată problemă în Câmpulung. Noaptea, dar și ziua în amiaza mare atacă cetățenii în cele mai populate zone din municipiu. Deși numeroși locuitori au semnalat autorităților locale această situație îngrijorătoare, problema pare să fi fost ignorată cu desăvârșire. În ciuda faptului că maidanezii se înmulțesc zi de zi și devin din ce în ce mai agresivi, primarul Elena Lasconi, viceprimarul Adrian Vlădău și administratorul public Ioana Marcu par să nu fie deloc deranjați de această situație alarmantă.

Recent, un caz cutremurător a fost relatat pe rețelele de socializare, acolo unde un tată povestește cum fiul său a fost mușcat de niște câini fără stăpân în Cartierul Vișoi, undeva între Troiță și intrarea pe Calea Pietroasă. Alți locuitori ai Câmpulungului au împărtășit experiențe traumatizante în care au fost atacați de  câini în timp ce se rugau sau aprindeau lumânări la mormintele rudelor decedate, inclusiv în Cimitirul Flămânda.

Ne întrebăm dacă este cu adevărat necesară producerea unei tragedii pentru ca autoritățile locale să ia măsuri concrete în privința acestei situații? Este inacceptabil ca locuitorii unui municipiu să trăiască cu teama de a fi atacați de câini agresivi în propriile cartiere sau chiar în cimitire. Câmpulungul nu ar trebui să devină o fermă sau o grădină zoologică, ci un loc sigur și primitor pentru toți locuitorii săi.

Este timpul ca primarul Elena Lasconi, viceprimarul Adrian Vlădău și administratorul public Ioana Marcu să vadă realitatea și să își asume responsabilitatea și, cel mai important, să găsească soluții eficiente pentru a gestiona problema câinilor comunitari. Locuitorii Câmpulungului merită să trăiască într-un mediu sigur și curat, fără a fi terorizați de haite de câini fără stăpân. Este imperativ ca autoritățile să acționeze acum, înainte ca situația să degenereze într-o tragedie ireparabilă. O comunitate unită și autorități responsabile pot rezolva această problemă și pot transforma Câmpulungul într-un oraș mai sigur și mai prietenos pentru toți locuitorii săi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.