La împlinirea a 500 de ani de la Scrisoarea lui Neacşu, cel mai vechi document care s-a păstrat de-a lungul vremii scris în limba română, cu caractere chirilice, marți, 29.06.2021, în sala mare a Primăriei Municipiului Câmpulung, a avut loc conferința de presă dedicată proiectului Câmpulung 2021 – Capitala scrisului românesc.

Conferința a fost susținută de către primarul municipiului Câmpulung Elena Lăsconi, primarul municipiului Brașovul Allen Coliban și viceprimarul municipiului Câmpulung Nicolae Zaharia.

Primarul Elena Lăsconi a prezentat, pe scurt, care sunt câteva dintre principalele obiective și activități prinse în proiect și care se vor desfășura în perioada imediat următoare, deși principalul punct al evenimentului a fost acela de a premia cele mai frumoase scrisori din cadrul corespondenței dintre unitățile de învățământ din Municipiul Câmpulung și Municipiul Brașov, în prezența elevilor câștigători.

La începutul evenimentului, edilul municipiului a dat citire scrisorii scrisă olograf destinată judelui Brașovului.

De amintit că suma alocată este de 1.762.000 lei (peste 357.000 euro) pentru 30 de evenimente:

  1. Lansare eveniment – Iunie – Primăria
  2. Strada Umbrei context medieval – Iunie – Decembrie – Primăria
  3. Artă contemporană – caligrafie – Iunie – August – Primăria
  4. Scrisori Stradale – Iunie – Octombrie – Primăria
  5. Pe urmele Jupânului Neacșu din Câmpulung. Volum de articole și studii științifice – Iunie – Biblioteca Municipală Ion Barbu Câmpulung
  6. Romfilatelia – Întreg poștal – Iunie – Primăria
  7. RECREAREA PRIMEI TIPOGRAFII din Țările Române și Transilvania și derularea de ateliere interactive – Iunie – Muzeul Municipal Câmpulung
  8. „SĂ ÎNVĂȚĂM SĂ SCRIEM ÎN LIMBA ROMÂNĂ VECHE” (ateliere de paleografie și caligrafie) – Iunie – Muzeul Municipal Câmpulung
  9. Analiză corespondență între elevii școlilor din Câmpulung și Brașov (Premiere și editare volum) – Iunie – Iulie – Primăria
  10. Festivalul de Etnografie și Folclor – Iunie – August – Primăria
  11. Teatru – Iunie – Decembrie – Casa de Cultură Tudor Muşatescu
  12. Piața Neacșu – unește comunitatea – Iunie – Decembrie – Primăria
  13. O scrisoare de la Primarul Câmpulungului – Iulie – Decembrie – Primăria
  14. Festival al Tradițiilor și Meșteșugurilor – Iulie – Septembrie – Primăria
  15. Concurs arhitectură – Iulie – Septembrie – Primăria
  16. Medalie aniversară – Iulie – Primăria
  17. Capsula Timpului – Iulie – Primăria
  18. Concert 500 – Iulie – Primăria
  19. 500 ani de la Scrisoarea lui Neacșu prin 500 de ore de tabără – Iulie – Asociația Cercetașii Munților
  20. VR LA CÂMPULUNG – expoziție tematică VR – Iulie – Muzeul Municipal Câmpulung
  21. Eveniment scriitori români contemporani: dramă, poezie, proză – August – Primăria
  22. SCRISORI DE IUBIRE DE PE FRONT – August – Muzeul Municipal Câmpulung
  23. Parada Pălăriilor – Septembrie – Primăria
  24. PARADĂ ȚINUTE DE EPOCĂ – Septembrie – Primăria
  25. Gastronomie secolul al XVI-lea/ Expoziție culinară cu vânzare/ Piața Primăriei – Septembrie – Primăria
  26. Trofeul Câmpulung Muscel 500 – Septembrie – Primăria
  27. ISTORIA SCRISULUI ROMÂNESC – Septembrie – Muzeul Municipal Câmpulung
  28. Arta Meșteșugului în cupru, în Epoca Medievală – Octombrie – Casa de cultură Tudor Muşatescu
  29. Carte cu povești – Decembrie – Societatea Civilă Artistică din Câmpulung
  30. Festivitate închidere proiect – Decembrie – Primăria.

Din suma totală de 1.762.000 lei, bani proveniți din fondul de rezervă al Guvernului pus la dispoziția premierului, 82 mii lei ajung la Muzeul Municipal Câmpulung, 50 mii lei la Biblioteca Municipală Ion Barbu și 106 mii lei la Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”. Banii fiind destinați unor evenimente prinse în lista celor 30 de evenimente. Restul sumei, de 1.525.000 lei este la dispoziția primarului Elena Lăsconi pentru a fi sunt folosiți tot pentru evenimentele menite să marcheze împlinirea a 500 de ani de la apariția primului document atestat scris în Limba Română – Scrisoarea lui Neacșu, baza proiectului Câmpulung 2021 – Capitala scrisului românesc.

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.