Ion I.C. Brătianu a fost un om politic dedicat cauzei naționale și a luptat pentru drepturile și libertățile poporului român. Viziunea sa și determinarea de a face din România o țară puternică au rămas un exemplu pentru generațiile viitoare.

Astfel, cu ocazia aniversării a 160 de ani de la nașterea sa, aducem un omagiu memoriei marelui Ion I.C. Brătianu, un lider remarcabil al României moderne, ale cărui idei și acțiuni au contribuit în mod semnificativ la modelarea istoriei noastre. Să nu uităm niciodată moștenirea sa și să ne inspirăm din valorile pe care le-a promovat pentru a construi o societate mai bună și mai prosperă pentru toți românii.

“Marcăm astăzi 160 de ani de la naşterea marelui om politic Ion I.C. Brătianu, o personalitate care a jucat un rol esenţial în Marea Unire de la 1 decembrie 1918 și, în general, în viața politică a României moderne. Născut la moșia de la Florica, din Ștefănești, era fiul cel mare al fostului prim-ministru şi fondator al Partidului Naţional Liberal, Ion C. Brătianu.
Personaj dominant al scenei politice româneşti dintre cele două războaie mondiale, Ion I. C. Brătianu s-a remarcat mai ales ca prim-ministru al României interbelice şi ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Este considerat a fi „conducătorul din umbră” al României interbelice, o personalitate care prin activitatea sa prestigioasă a contribuit din plin la crearea şi dezvoltarea statului român modern.
Exponent al cei mai mari familii de oameni politici români, Ionel Brătianu a fost lider al Partidului Naţional Liberal timp 19 ani, de cinci ori preşedinte al Consiliului de Miniştri, mai mult decât oricare alt om politic român, de două ori ministru al Afacerilor Externe, de trei ori ministru de Interne şi de două ori ministru al Apărării Naţionale.”, a tinut să precizeze vicepreşedintele Forţa Dreptei, deputatul Adrian Miuţescu. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.