Alocaţia unui copil 84 lei pe lună, aproximativ 2,8 lei pe zi. În timp ce un poliţist local are, pe lângă salariu, o indemnizaţie de hrană de circa 33,3 lei pe zi, undeva la peste 1000 lei pe lună. Totul în condiţiile în care angajările se fac pe grade de rudenie sau plic, după cum vuieşte un întreg municipiul Câmpulung.

Ultimele două posturi de paznic la stat, în cadrul Poliţiei Locale Câmpulung, pentru care s-au cerut doar studii generale, adică nici mai mult nici mai puţin de opt clase, au fost ocupate: unul de un tânăr de 24 ani din Mărăcineni (Câmpulungul nu mai are tineri cu bani sau relaţii bine puse, astfel încât e nevoie de tineri din alte localităţi care să facă naveta şi, care să îngroaşe listele cu cereri pentru locuinţă de la stat), iar cel de-al doilea de ginerele fostului primar, fost parlamentar, Sorin Buta.

Şi de parcă totul n-ar fi fost de ajuns, cub masca concursului organizat pentru paznici la diverse obiective, cei doi nou veniţi în rândul poliţiştilor locali câmpulungeni, Mihai Achim şi Răzvan Puiu, sunt ţinuţi la căldură, în condiţii de birou, în faţa monitoarelor de la camerele de supraveghere video din municipiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here