Anul 2013 a fost anul în care secretarul municipiului Câmpulung, juristul şi directorul economic, toţi din cadrul primăriei Câmpulung, au împlinit anii pensionării.

La acea vreme, intervievaţi pe rând, ne-au dezvăluit dacă îşi vor continua activitatea pe posturile de la stat sau vor pleca la pensie lăsând funcţiile vacante. Iar singurul care nu a rămas pe post şi nici nu a revenit după pensionare este juristul Iulian Nicolae.

În schimb, secretarul municipiului Câmpulung, Nicolae Ghinea, „omul care le ştie pe toate”, aşa cum i se spune prin instituţie, declara la acea vreme că ar putea să se pensioneze, deoarece legea îi permite, însă va pleca peste cinci ani (în 2018), atunci când va împlini vârsta, a ajuns la finalul „mandatului” propus în 2013.

 „Mă simt încă în putere, dar mă pot răzgândi oricând. Când va veni momentul, cine va fi în locul meu va fi cel care va câştiga concursul!”, sunt exact cuvintele spuse de secretarul Ghinea în urmă cu cinci ani.

La ora actuală, Nicolae Ghinea, unul dintre cei mai vechi angajaţi ai primăriei municipiului Câmpulung a rămas încă pe funcţie, dar este pe picior de pensionare.

În schimb, de prin colţurile primăriei răsună voci ce spun că secretarul municipiului se va pensiona, dar „nu pleacă din sistem, căci o să revină ca şi consilier personal al primarului Liviu Ţâroiu”. Mai exact, „omul care le ştie pe toate” va fi cel ce o să ocupe postul lăsat vacant de şoferul – consilier Mugurel Minciună plecat ca viceprimar al comunei Cetăţeni.

Există precedent în cazul fostei directoare economice a primăriei, Gheorghiţa Nestor, care s-a pensionat la data de 1 iulie 2013 şi a revenit pe postul de consilier personal al primarului Ţâroiu, cu toate că înainte de a părăsi instituţia, acum cinci ani, declara că „Voi pleca cu primul gând să mă odihnesc! După aceea mai mult ca sigur că voi mai lucra în sistemul privat. Despre activitatea mea pot spune că s-a desfăşurat sub presiunea responsabilităţii, cu un program de lucru de zece – douăsprezece  ore. Am învăţat foarte multe, ştiu foarte multe, însă mai am încă foarte multe de învăţat, astfel încât pot spune că încă nu mi-am încheiat munca, ci doar activitatea în primărie”.

În acelaşi timp, nici actualul viceprimar de la Cetăţeni, Mugurel Minciună, nu a renunţat la a fi unul dintre oamenii de bază ai primarului de la Câmpulung, pentru că desfăşoară o intensă activitate voluntară pentru municipiu, chiar şi-n perioada în care ar trebui să fie prezent la primăria de comună unde are atribuţii bine definite prin funcţia pentru care a luptat vreme de doi ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here