Şeful Executivului din primăria Câmpulung doreşte să solicite acordul consilierilor locali în a restricţiona traficul rutier, pentru o perioadă mai lungă de timp, pe o porţiune din zona centrală, respectiv Bulevardul „Pardon”.  Această ideea a fost văzută de consilierul local Nicolae Dumitrescu ca fiind una aberantă, mai ales în condiţiile în care traficul în municipiu este extrem de aglomerat, iar pe zona centrală există doar patru artere de circulaţie dintre acre una cu sens unic.

„Va trebui să trecem la restricţionarea circulaţiei pe Bulevard cel puţin sâmbăta şi duminica. Dar să avem în vedere restricţionarea circulaţiei şi pe o perioadă lungă de timp a unei părţi din Bulevard pentru a se putea amenaja şi terase. În cursul lunii iunie voi solicita Consiliului Local acceptul de a închide definitiv acea zonă pentru a se amenaja terase cu mici, prăjituri. Vom merge cu Bulevardul central pentru bătrâni care să stea pe bancă sau la o terasă. La solicitarea mea, la dânşii (n.red. proprietarii de localuri), de a deschide doar sâmbăta sau duminica, mi-au răspuns categoric nu pentru că nu îşi permit să deschidă doar pentru câteva ore.”, a precizat primarul municipiului.

„Din păcate acest Câmpulung are patru artere de circulaţie mari şi late. Cum de v-aţi gândit să luaţi dreptul oamenilor de circulaţie? Este aberant ce spuneţi. Este părerea mea care mă pricep, am studii în acest domeniu!”, a precizat consilierul Nicolae Dumitrescu.

Ideea primarului pare a duce la izolarea totală a Câmpulungului, dacă ar fi să gândim că orice turist aflat în tranzit trece prin centrul municipiului şi poate este tentat să şi facă un popas în istoricul nostru municipiu. Însă dacă va tranzita municipiul pe şoseaua de centură mai mult ca singur că nu va mai exista nici cea mai mică probabilitate ca orice turist să dea ocol Câmpulungului pentru a ajunge pe jos în zona Bulevardului.

Şi totul numai pentru că primarul doreşte să favorizeze unele persoane din anturajul său. Se ştie bine care şi de ce anume. În condiţiile în care terasele cele mai frecventate de Edil se găsesc în zona Bulevardului, iar afacerea carturilor trebuie să ia amploare având nevoie de mai mult spaţiu. Ca să nu mai spunem că pe viitor ne putem aştepta şi ca alte personaje din apropierea primarului să prospere prin cine ştie ce afaceri, făcute aproape gratis, pe domeniul public al municipiului Câmpulung.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.