La Câmpulung, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, nu doar candidații oficiali — Nicușor Dan și George Simion — au primit voturi. Printre buletinele anulate s-au regăsit și unele pe care alegătorii și-au exprimat, simbolic, susținerea pentru primărița municipiului, Elena Lasconi.
Numele Elenei Lasconi a fost scris caligrafic și cu diacritice într-un chenar improvizat sub numele celor doi candidați oficiali, iar ștampila „VOTAT” a fost aplicată pe o inimioară desenată, în loc de o siglă politică.
În total, duminică, la Câmpulung au fost înregistrate 14.623 de voturi valabil exprimate. Rezultatele oficiale fiind următoarele:
Nicușor-Daniel Dan: 8.252 voturi (+1.881 față de turul I) – 56,43%
George-Nicolae Simion: 6.371 voturi – 43,57%
Conform datelor furnizate de AEP și BEC Câmpulung, din cei 27.815 alegători înscriși pe listele permanente, doar puțin peste 20.000 au fost confirmați prin sistemul electronic al STS. Dintre aceștia:
Au votat pe liste permanente: 13.262 persoane
Au votat pe liste suplimentare: 1.520 persoane
Au votat cu urna mobilă: 87 persoane
Astfel, în cele 26 de secţii de votare din municipiul Câmpulung, numărul total de votanți în cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegera preşedintelui României a fost de 14.869.
La Centrul Medical Parga Sat, analizele efectuate pe baza biletului de trimitere CAS sunt GRATUITE, iar în luna MAI beneficiezi de o reducere de 15% la analizele suplimentare efectuate in completarea acestora!
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.