
Deputatul argeșean Adrian Miuțescu, vicepreședinte al partidului Forța Dreptei, a semnat miercuri în cartea de condoleanțe deschisă în memoria Reginei Elisabeta a II-a la reședința ambasadorului Marii Britanii la București, Andrew Noble.
“Am semnat în cartea de condoleanțe deschisă în memoria Reginei Elisabeta a II-a, un actor important în istoria lumii din ultimul secol. Ea a reprezentat Regatul Unit cu echilibru, înţelepciune, respect pentru instituţii şi democraţie, iar domnia sa, de șapte decenii, va rămâne în conștiința umanității ca un simbol al diplomației și demnității. Gândurile şi rugăciunile mele sunt alături de familia regală şi de poporul britanic”- a declarat deputatul Adrian Miuțescu.






























NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.