Întrebări şi răspunsuri, într-un schimb de replici ce au avut loc în plenul şedinţei Consiliului Local Câmpulung, între un consilier local social – democrat şi primarul municipiului.

Subiectul: concesionarea fostei Pieţe Vişoi unui chinez cu o societate comercială înscrisă în Balş, respectiv SC XU SHENG COMINPEX SRL. Consilierul s-a arătat indignat de faptul că cetăţeanul chinez ce a concesionat fosta Piaţă Vişoi are sediul din Balş, chiar la adresa unei rude a lui Nae Manuel, original şi el din Balş.

Este de amintit că, fosta Piaţă Vişoi a stat ani de zile goală, asta după ce o vreme a fost ocupată de o firma câmpulungeană SC Naomi Vidal 2001, deţinută de Nae Manuel. Firmă care a dat faliment, a intrat în insolvenţă şi a rămas la primăria Câmpulung cu datorii astronomice la redevenţă, datorii ce au ajuns la aproape o sută de mii de euro.

Suma oferită de chinez ca redevenţă lunară este de circa 5.000 euro (24.000 lei). Sumă licitată de la preţul stabilit iniţial de aproximativ 1500 euro pe lună.

„Coincidenţa face ca cel ce a concesionat, chinezul salvator din Balş, să aibă adresa la familia celui care a deţinut Piaţa anterior, Nae Manuel. Cel care a produs prejudicii primăriei. Pare o asemănare destul de stranie! Acolo, dacă ne ocupăm, obţinem bani la buget.”, este ceea ce a precizat consilierul municipal Nicolae Dumitrescu în cadrul ultimei şedinţe a Consiliului Local.

„Sunteţi total dezinformat! Nu ştiu cine are adresa dumneavoastră. Sunt dezinformatori şi-n primărie destui pentru câţiva dintre dumneavoastră. I-am dat chinezului aprobarea să-şi facă instalaţia de gaz. I-am dat voie ca timp de şase luni să îşi facă acel spaţiu şi peste şase luni să plătească chirie (n.red. redevenţa conform contractului de concesiune). Are cea mai mare chirie (n.red. redevenţă), de 24.000 lei pe lună.”, este răspunsul prompt dat de către primarul municipiului, Liviu Ţâroiu, cu privire la semnele de întrebare pe care le-a ridicat consilierul local Nicolae Dumitrescu.

Suprafaţa care s-a concesionat este compusă din teren şi construcţii cu o suprafaţă totală de 2634 mp, astfel:

Imobil  – S = 1682.44 mp, din care:

– 1080.09 mp – spaţiu construcţii comerţ parter

– 58.79 mp  – spaţiu grupuri sanitare parter

– 29.97 mp  – spaţiu casa scării parter

– 137.72 mp – spaţiu hol acces parter

– 7.28 mp – spaţiu birou parter

– 283.55 mp – spaţiu construcţii comerţ etaj

– 20.56 mp – spaţiu casa scării etaj

– 64.48 mp – spaţiu hol acces etaj

Total  – 1682.44 mp

Intenţia asiaticilor, reprezentanţi ai SC XU SHENG COMINPEX SRL Balş este aceea de a transforma fosta Piaţă Vişoi într-un depozit pentru vânzări online. Cel puţin aşa s-a auzit la nivel de primărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.