Începând cu prima zi a anului 2017 câmpulungenii vor plăti, la primărie, taxa specială de colectare, transport şi depozitare gunoi menajer.

Cuantumul taxei de salubritate propus de SC Financiar Urban SRL, şi care mai trebuie să fie aprobat de consilierii locali, este de 7.5 lei/persoană, pentru un număr total de persoane beneficiare ale serviciului de 22.500.

Totodată, „pentru cantitatea de gunoi colectată, transportată şi depozitată suplimentar faţă de cantitatea medie de 540 tone/lună, operatorul economic va factura Municipiului Câmpulung cantitatea excedentară la un preţ de 87.58 lei/mc, fără TVA. Transformarea din metri cubi în tone a cantităţii excedentare de gunoi menajer se va face conform formulei de calcul prevăzută de legislaţia în vigoare la data facturării.

Taxa speciala de salubritate se instituie, începând cu data de 1 ianuarie 2017, pentru toţi cetăţenii Municipiului Câmpulung, persoane fizice, beneficiari ai acestui serviciu, în număr estimat de 22.500 persoane, cât şi pentru fiecare deţinător/proprietar de clădire (locuinţă de vacanţă) existentă în raza administrativ teritorială a Municipiului Câmpulung.”, se arată în adresa formulată de SC Financiar Urban SRL şi înregistrată la primăria Câmpulung în data de 20 decembrie 2016.

Preţul stabilit pentru taxa specială de colectare, transport şi depozitare gunoi menajer, dar şi numărul persoanelor (22.500) au fost negociate între operatorul de servicii de salubritate şi reprezentanţii Consiliului Local.

Plata taxei speciale de colectare, transport şi depozitare gunoi menajer se plăteşte anual în patru rate egale, până la datele de 31 martie, 30 iunie, 30 septembrie şi 20 decembrie inclusiv.

Majorări de întârziere. Pentru neachitarea la termenele scadente de către contribuabili a taxei speciale se datorează după acest termen majorări de întârziere.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.