Nemulţumirea liberalilor că Senatul le-a respins proiectul legislativ cu privire la majorarea alocaţiilor de stat pentru copii de la 84 la 200 lei lunar, a enervat social – democraţii care, acum, încearcă să se disculpe aruncând pisica în curtea Camerei Deputaţilor, următorul for decizional.

Până la a se vedea şi care o să fie votul deputaţilor, s-a văzut clar că senatorii consideră că alocaţiile pot rămâne la nivelul anului 2015 şi că principalii beneficiari ai alocaţiilor de la stat, respectiv copiii, nu reprezintă o prioritate vizavi de: măririle aduse la indemnizaţiile demnitarilor, creşterilor salariale din sistemul de stat, crearea unor posturi mai mult degeaba pentru clientela politică, etc. Cum nu contează şi că preţurile au explodat, iar suma lunară pe care o primeşte un copil de la stat este echivalentă cu mâneca de la un sacou pentru şcoală, sau cu o carte din lectura obligatorie. Ca să nu mai aducem aminte aici şi de cei 5 lei daţi lunar ca burse şcolare.

„PNL se întrece în demersuri politicianiste

PNL a făcut mare tam-tam pe urma unui vot în Senat prin care o propunere de majorare a alocaţiilor pentru copii a fost respinsă. Atragem atenţia că votul final aparţine Camerei Deputaţilor, iar demersul PNL este pur electoral, sfidător la adresa bunului simţ şi inteligenţei alegătorilor care nu uită şi nu iartă derapajele guvernărilor de dreapta.

            Ce nu spune PNL este faptul că PSD a dublat, practic, alocaţiile pentru copii, de la 42 de lei la 84 de lei, în 2015. Dacă ţineau atât de mult la acest lucru, de ce nu au făcut asta cei din PDL cât au fost la putere, vopsiţi acum în mari liberali? Nu doar că nu au majorat alocaţiile, ci doreau să le şi impoziteze, aşa cum au făcut cu pensiile. Cât despre salarii, ştim cu toţii câţi oameni au avut de suferit de pe urma măsurilor de reducere drastică a acestora în vremea guvernării Boc-Băsescu. Cum însă liberalii nu puteau veni acum cu propuneri de majorare a salariilor şi pensiilor (salarii şi pensii pe care PSD le-a majorat deja substanţial), oamenii lui Ludovic Orban s-au orientat către alocaţia pentru copii într-un demers profund politicianist şi menit să agite spiritele, doar-doar vor ciupi câteva voturi din partea stângă a eşicherului politic!

            Încă din luna august 2018 se ştia că proiecţia bugetară prevedea creşterea veniturilor din salarii prin majorarea salariului minim, iar PNL s-a trezit să facă un joc politicianist pe alocaţiile copiilor de abia în ianuarie 2019. În plus, PNL dezinformează că nu sunt bani pentru persoanele cu handicap şi pentru copii, dorind să creeze panică, să provoace neîncredere. Minciunile PNL nu sunt însă susţinute de datele statistice reale care indică o creştere economică solidă. PSD este preocupat permanent de creşterea nivelului de trai al cetăţenilor, iar toate măsurile luate în ultima vreme sunt tocmai în această direcţie.”, este comunicatul de presă transmis de către biroul de comunicare al PSD Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.