Preşedintele PNL Argeş Alina Gorghiu, din calitatea sa de preşedintele interimar al Senatului, a prezentat ieri, în cadrul unor declaraţii de presă susţinute la palatul Parlamentului, şi argumentele pentru comasarea alegerilor din anul 2024.

Gorghiu a subliniat că intenţia PNL este aceea de a nu se concentra pe bătălii politice precizând că liberalii îţi doresc „să fie un an cât mai uşor, astfel încât economia sa meargă pe un curs normal. Vom vedea care era opinia partenerilor de coaliţie curând”.

Declaraţiile Alinei Gorghiu vin în contextul în care subiectul comasării alegerilor de anul viitor este unul dintre cele mai controversate teme expuse în ultima perioadă de întreaga clasă politică.

„În primul rând, vă informez că această temă este pe masa Coaliției în discuție, spre deosebire de colegii noștri parteneri de coaliție, Partidul Naţional Liberal a testat subiectul în sondajele de opinie şi am venit cu aceste argumente, nu ne-am ferit să le spunem în spațiul public, am venit și în Coaliție cu ele. Sunt argumente care arată că ideea de comasare este un lucru important pentru anul 2024, dacă ne dorim ca acest an să nu fie un an al stagnării și dacă ne dorim ca dezbaterea publică la nivel de 2024 să nu se transforme în haos. Această opțiune este discutată în interiorul Partidului Naţional Liberal, avem un comitet de lucru, un grup de lucru de experți din interiorul partidului, care au pus pe hârtie argumentele care țin de constituționalitate, ideile care țin de oportunitate și, de asemenea, am pus pe hârtie proiectele de legi care trebuie depuse în Parlament, dacă va exista o decizie politică la nivel de Coaliție.”, este o parte din explicaţia dată de Alina Gorghiu.

Întreaga declaraţie, cât şi alte două subiecte de interes în materialul video!

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.