La Câmpulung zilnic, zeci de vieţi omeneşti sunt puse în pericol de persoane certate cu legea şi care trăiesc numai pentru a ameninţa, blestema şi distruge tot ceea ce au în jur.

Copiii noştri sunt zilnic expuşi riscului şi pericolelor, pentru că în jurul lor trăiesc din ce în ce mai mulţi proxeneţi, distribuitori de droguri, violatori şi criminali cu sânge rece. Potenţiali criminali putând fi numiţi şi cei ce, sub ochii îngăduitori Legii, au devenit spaima drumurilor din cartierele câmpulungene.

Oamenii, din teamă, nu reclamă şi nu spun nimic vorbindu-şi doar în barbă în timp ce se uită peste umăr. Trăim într-o societate grav bolnavă, o societate în care primăria municipiului cheltuieşte sume considerabile pentru a sprijini raliuri cu impact naţional, în timp ce gratis câmpulungenii au posibilitatea să urmărească zilnic curse de maşini printre blocurile din cartiere.

Strada Emil Gârleanu a ajuns una dintre cele mai populare piste de raliu.

Marţi seară, una dintre cursele unui „şmecher de Bloc 17” s-a terminat în boscheţi cu avarierea a două autoturisme.

Un personaj controversat, cunoscut în Blocurile 17 şi 18 ca fiind fără permis şi mai mereu în stare de ebrietate, a început cursa de seară prin evitarea la milimetru a unui copil (la capătul străzii Emil Gârleanu), tras la timp din calea bolidului marca BMW ce rula cu mare viteză. Noroc cu mama micuţului, care a fost pe fază şi a evitat tragedia prinzându-şi copilul la timp şi trăgându-l spre spaţiul verde din faţa Blocului 17, Scara A. Cursa a continuat cu un tur de cartier – maşina fiind văzută coborând pe lângă fosta centrală termică de la Blocul 4 şi continuându-şi cursa pe strada G-ral C. Simionescu şi mai apoi urcând spre blocurile turn, pentru a-şi croi drum înapoi spre Blocul 17. Cursa s-a încheiat în celălalt capăt al străzii Emil Gârleanu, chiar în faţa Blocului 17 social, când şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a zburat peste câţiva arbuşti ornamentali şi a aterizat peste alte două autoturisme parcate regulamentar.

Prima sosită la faţa locului a fost mama şoferului, care şi-a luat fiul ajutată de un vecin şi l-a dus în casă. Bărbatul arăta extrem de palid şi se legăna vizibil.

La scurt timp după ce şoferul a fost dus în casă, la faţa locului a apărut nevasta acestuia care şi-a asumat întreaga vină pentru producerea accidentului, fără a ţine cont că zeci de oameni au văzut cine era cu adevărat la volanul maşinii în timpul infernalei curse şi în momentul impactului. Mai mult, femeia a susţinut public că ea este autoarea accidentului, că nu are permis şi că avea o viteză de peste 130 km la oră… prin cartier, pe o străduţă cu aproape un singur sens de circulaţie şi tranzitată de zeci de copii.

Totodată, femeia i-a promis proprietarului maşinii avariate (aproape total) că îi va cumpăra alta şi a început să strige la jurnalişti să o lase în pace şi să înceteze să mai filmeze sau să fotografieze.

La faţa locului au sosit în cel mai scurt timp: un echipaj al ISU, un echipaj Smurd, un echipaj al Poliţiei Locale şi unul al Poliţiei Municipale.

Teroarea pe care „clanul de la Blocul 17” a semănat-o printre oameni şi-a făcut efectul şi, iniţial, părea că nimeni nu a văzut nimic.

Interesant va fi de văzut dacă Poliţia Locală va face publice imaginile surprinse pe noua cameră video din zonă şi dacă nu cumva va exista surpriza ca să se spună că „la minut” camera a devenit nefuncţională şi că imaginile cu pilotul de ocazie nu există. Mai ales că, din fericire, nu au existat victime, iar în astfel de cazuri legea permite şoferului să se adreseze Poliţiei în maxim 24 de ore de la producerea accidentului. Fapt care a lăsat o portiţă şi nevestei să-şi asume vina fără a se mai face cercetări amănunţite, deşi mai există şi filmări ale altor persoane din zonă şi despre care se spune că au ajuns chiar şi la poliţişti.

Concluzia amară o poate trage orişicine, pentru simplul fapt că povestea este una „nesemnificativă” în contextul în care (Mulţumim lui Dumnezeu!) n-au fost şi victime omeneşti.

În aceste condiţii ne aşteptăm ca pe viitor primăria să sponsorizeze cursele piloţilor kamikaze,  nu raliurile devenite tradiţie. Cu menţiunea că, astfel, şi Poliţia Locală ar putea să îşi justifice veniturile salariale ca arbitrii pe traseu.

Până atunci, câmpulungenii ar trebui să beneficieze, tot din partea primăriei, de o hartă a riscurilor doar pentru că trăiesc într-un Câmpulung al celor care nu cuvântă, o reală „Patrie a penalilor”!

În contextul dat şi privind realitatea îi adresăm domnului primar al municipiului Câmpulung, în a cărui subordine se află Poliţia Locală, o singură întrebare:  „Domnule primar, chiar este nevoie de încă o victimă a nepăsării sau ne vom scoate copiii afară doar în parcuri protejate de mascaţi?”.

În loc de final, precizăm că la nivel de Câmpulung există peste 30 de camere de supraveghere, însă mai puţin de jumătate sunt şi funcţionale. În decursul timpului sistemul de supraveghere video a înghiţit sume importante de bani, pentru a se avea siguranţă în municipiu doar în stive de acte şi, foarte probabil, de a fi justificate nişte contracte ce trebuiau cum necum semnate şi onorate.

În materialele video, de la finalul articolului, vă prezentăm frânturi din cele câteva zeci de minute de imagini de pe strada Emil Gârleanu, imagini surprinse de martori şi de camerele de supraveghere din zonă.

Imagini ce arată clar cum mama e prima sosită la faţa locului, cum şoferul este dus pe braţe în casă de mamă şi vecin şi cum soţia acestuia iese din casă şi vine la locul accidentului pentru a-şi asuma vina.

Video! Şoferul vinovat de producerea accidentului este luat de la faţa locului de mama sa şi un vecin

Soţia şoferului iese din casă şi vine la locul accidentului pentru a-şi asuma vina în locul soţului ei. Femeia neavând nici ea permis de conducere!

Rămâne de văzut care vor fi concluziile trase de oamenii legii în acest caz şi cum vor răspunde cele două persoane, soţ şi soţie, pentru faptul că au încercat să inducă în eroare prin minciună.

Deşi este foarte greu de crezut că acest nefericit eveniment va atrage după sine şi impunerea unei mai stricte supravegheri a zonelor transformate în piste de raliu.

Menţionăm că până la această oră am primit o grămadă de ameninţări din partea familiei şoferului, însă prin această atitudine nu fac decât să ne întărească convingerea că numai dacă arătăm realitatea şi avem curajul să spunem adevărul vom putea să facem ceva bun pentru societatea în care trăim. Noi, ne asumăm ceea ce scriem, venim cu dovezi şi ne bucură faptul că din ce în ce mai mulţi câmpulungeni au prins curajul de a-şi ridica fruntea şi de a spune ceea ce au văzut.

UPDATE – Câmpulungenii au prins curaj şi ies în faţă pentru a spune adevărul. Din ce în ce mai mulţi oameni au comentat în mediul online, ne-au contactat în privat ori au dat declaraţii la Poliţie. Încet, câmpulungenii îşi regăsesc curajul de a-şi ridica fruntea din pământ şi a spune lucrurilor pe nume, deşi am putut constata că încă mai există şi persoane ce încearcă din răsputeri să ne reducă la tăcere prin ameninţări ori presiuni. Un alt subiect ce urmează să fie expus public, mai ales că-n joc par a fi şi nişte persoane ce-n mod normal ar trebui să fie primii apărători ai Legii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.