Unul dintre personajele cheie în îngroparea fostei uzine ARO Câmpulung, unicul parlamentar, pe care Muscelul l-a tot trimis în Parlament, a devenit peste noapte vedeta negativă a jocurilor politice ce depăşesc orice imaginaţie.

Mai exact, actualul senator şi preşedinte al PSD Argeş, Gheorghe Marin, numit de ani buni şi „una dintre aspirinele PSD”, pentru că nu face nimic vizibil pentru zonă, ci doar pentru propriul său câştig, a reuşit să preia preşedinţia Comisiei pentru Energie, Infrastructură Energetică și Resurse Minerale, pentru a introduce două amendamente la Legea offshore, aflată în comisiile din Senat pentru reexaminare şi care garantează companiilor petroliere că nu va creşte taxarea gazului extras din Marea Neagră pe toată durata exploatării, iar cheltuielile de explorare de miliarde de euro vor fi scăzute din impozitul pe care firmele îl vot datora, scrie e-nergia.ro.

Potrivit sursei citate mai înainte, unul din amendamente uşurează substanţial povara fiscală a companiilor, care îşi vor putea deduce cheltuielile totale de explorare de la plata impozitului suplimentar introdus prin această lege.

În timp ce al doilea amendament face referire la imposibilitatea schimbării cuantumului taxelor aplicate companiilor petroliere pe toată durata exploatării gazelor.

Joi, în cadrul unei conferinţe de presă, Gheorghe Dinescu, preşedintele PNŢCD Argeş l-a desfiinţat pe senatorul Marin: „Noi suntem mai proşti decât toţi proştii lumii, pentru că am lăsat nişte trădători, de 28 de ani, să trădeze ţara asta şi poporul acesta. Şi încă unul, Gheorghe Marin, senator de Argeş, care a îngropat şi ARO Câmpulung fiind în comisia de privatizare a societăţii. Stimaţi argeşeni să vedeţi pe cine aţi votat! Acest senator a făcut amendamente să fie date resursele din Marea Neagră aşa zişilor investitori străini. Chiar nu înţeleg cum îl mai ţine pământul pe acest Marin? S-a găsit el miezul nucii! România are resurse, care sunt date până la epuizare. Ăştia care au privatizat Petromul, resursele României, trebuie împuşcaţi în piaţa mare. Poporul român, proştii ăştia mulţi şi proşti care plătim taxe şi impozite, tace din gură”.

Înainte ca mass media să-l transforme în vedetă pe senatorul de Muscel, un câmpulungean a fost primul care a avut curajul de a comenta cu privire la gestul acestuia: „Păi se putea altfel? Amendamentul la Legea offshore, introdus chiar de senatorul PSD de Muscel: Gheorghe Zero Barat Canci Marin! Eu zic că nu merită nici măcar să fie scuipat. Dacă mă dă în judecată pentru această afirmație, retractez. Merită să fie scuipat!”.

Marin Gheorghe – preşedinte al PSD Câmpulung, actual senator de Argeş, fost deputat în perioada 1996 – 2004 şi 2012 – 2016. Un politician ce şi-a văzut doar propriile interese şi odată ajuns în Parlament şi-a mai adus aminte de unde a plecat doar în perioada campaniilor electorale. Fapt pentru care de când a ajuns senator a mai susţinut doar o singură conferinţă de presă în calitate de preşedinte al PSD Câmpulung, o organizaţie în care nu mai există comunicare şi în care toate cărţile sunt făcute numai de trei persoane: senatorul Gheorghe Marin, primarul Liviu Ţâroiu şi secretarul de stat Constantin Ivan. Ei fiind cei ce decid cine trebuie angajat în primărie, cine trebuie înlocuit, cine să vină, cine să plece şi cine trebuie să deruleze afaceri pe banii statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.