Câmpulung – Mărirea taxei de gunoi a dus la apariţia unei noi firme de salubritate!

Chiar în ziua în care aleşii locali au mărit taxa de gunoi o nouă firmă a apărut la Câmpulung. Numai că, mai în glumă mai în serios, noua firmă de salubritate lucrează gratuit, sortează gunoiul şi, mai mult, dă de muncă angajaţilor de la SPADPP. Este vorba de SC VACA SRL care nu are în dotare maşini de ultimă generaţie, care nu are angajaţi, ci doar o cireadă de cornute maidaneze.

SC Vaca SRL nu percepe nici taxă, nu foloseşte nici vreun angajat al primăriei pentru a-i presta servicii gratuite şi nici nu pare să aibă alt interes decât să-şi procure ceva hrană de prin tomberoane.

Lăsând gluma la o parte, vacile gunoier au devenit o obişnuinţă prin cartierele municipiului, prin care umblă nestingherite lăsând în urmă o mizerie de nedescris. Timp în care nimeni nu pare să le vadă, pe nimeni nu pare să deranjeze şi nici măsuri nu par a se lua.

Revenind şi la problema mult mai gravă, mărirea taxei, singurii care au avut un cuvânt de spus au fost liberalii:

„Chiar înaintea Crăciunului, pe ordinea de zi a ședinței ordinare de Consiliu Local s-au aflat două proiecte de hotărâre care prevedeau creșteri de tarife. Profitând de faptul că ședința s-a desfășurat chiar în preajma Crăciunului și că cetățenii din Câmpulung au preocupări specifice acestei sărbători și nu sunt cu ochii pe administrația locală, primarul a strecurat pe ordinea de zi două proiecte controversate, prin care încearcă să mai “stoarcă” niște bani de la Câmpulungeni. Astfel, punctul 14 de pe ordinea de zi a fost o propunere de mărire a tarifului pentru colectarea gunoiului cu aproximativ 20%. Punctul 15 a reprezentat o propunere de majorare a unor tarife care au fost adoptate tot prin Hotărâre de Consiliu în acest an, tarife a unui serviciu care încă nu a fost pus în funcțiune. Este vorba de taxarea prin sms a parcărilor din centrul municipiului. Grupul de consilieri al PNL s-a opus vehement la cele două propuneri și a reușit să stabilizeze prețul prin sms pentru parcare, la nivelul prețului din Pitești, propunerea inițială fiind una dintre cele mai mari din țară.

Din nefericire, protestele consilierilor PNL și votul împotrivă al întregului grup nu au fost suficiente pentru a stopa o nouă majorare a prețului la colectarea gunoiului.

Considerăm că primarul favorizează inexplicabil operatorul de gunoi, altfel nu ne putem explica serviciile de colectare a taxei de gunoi făcute de Primăria Câmpulung, cu logistica și personalul instituției, servicii care sunt sarcina operatorului, și nici majorările de tarif repetate din ultimii ani”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.