
Casa de Cultură „Tudor Mușatescu” Câmpulung organizează, în luna ianuarie 2026, o serie de evenimente culturale dedicate publicului larg, prin care marchează Ziua Culturii Naționale și aniversarea a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Manifestările își propun să aducă în atenția comunității valorile culturale, identitatea națională și momentele esențiale din istoria României.
Primul eveniment va avea loc joi, 15 ianuarie 2026, de la ora 12:00, în Amfiteatrul Colegiului Național „Dinicu Golescu”, cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Programul include o masă rotundă cu tema „Cultura este cea mai bună și sigură avere a unui popor”, urmată de o dezbatere informală despre moștenirea culturală – identitate și continuitate, precum și despre relația dintre inteligența artificială și spiritul eminescian.
În cadrul aceleiași manifestări va avea loc comemorarea poetului național Mihai Eminescu, la împlinirea a 176 de ani de la nașterea sa. Publicul va putea urmări un program artistic de muzică și poezie, dedicat vieții și operei „Luceafărului” poeziei românești. Evenimentul face parte din Programul cultural „Zile de Sărbătoare” al Casei de Cultură „Tudor Mușatescu”.
Cea de-a doua manifestare este programată pentru sâmbătă, 24 ianuarie 2026, ora 11:00, în Piața Primăriei Municipiului Câmpulung, cu prilejul împlinirii a 167 de ani de la Unirea Principatelor Române. Publicul este invitat la spectacolul cultural-artistic „Unirea, Națiunea a făcut-o”, ajuns la ediția a V-a, un eveniment dedicat unității și solidarității naționale.
Liviu Iana, managerul Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” subliniază că „prin aceste acțiuni culturale, se urmărește încurajarea participării comunității la viața culturală, susținerea educației prin cultură și păstrarea vie a memoriei personalităților și momentelor care au definit istoria României”.
Accesul la toate evenimentele este liber.

































NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.