Ghemul birocratic din interiorul primăriei municipiului Câmpulung cu greu poate să fie vreodată descurcat, pentru că în el sunt prinse şi fire nevăzute, dar mai e şi bine înfăşurat în sforile trase de unii şi de alţii.

Primăria împarte câmpulungenii pe categorii: în funcţie de susţinere, de poziţia socială sau după ramurile arborelui genealogic.

De ani de zile, sute de câmpulungeni, printre care familii bine închegate, mame singure cu unul sau doi copii în întreţinere, caută să obţină o locuinţă cu chirie de la primărie, însă numărul acestora este destul de limitat, iar când apare una liberă bătălia e asiduă.

După aproape şapte ani de aşteptări, drumuri la primărie, ore de audienţe şi tot felul de speranţe, o mamă singură cu doi copii minori a reuşit să tragă „lozul câştigător la loteria apartamentelor de la stat” şi să obţină o locuinţă de la primăria Câmpulung. Femeia, simplă şi fără prea multe aşteptări, s-a bucurat nespus atunci când s-a văzut cu actele în mână, dar a rămas şocată în momentul în care a constatat că acele „condiţii de locuit decente” precizate de primărie în contract prin stipularea faptului că locuinţa beneficiază de „încălzire”, „apă curentă”, „instalaţie electrică” depăşesc orice aşteptare.

Interesant este că primăria se spală pe mâini şi precizează, neoficial, că femeie a fost de acord să preia locuinţa în starea actuală, deşi este foarte greu de crezut că orice om normal ar putea să se gândească că poate locui în astfel de condiţii sau că apare vreo „mătuşă Tamara” să ajute cu renovările şi amenajările, introducerea reţelei electrice, a instalaţiei de gaze naturale şi refacerea reţelei de apă şi canalizare. Totul pe lângă alte multe cheltuieli legate de încălzire (care se regăseşte în contractul de închiriere ca existentă).

Nu credem că mai are rost nici o descriere a locului în situaţia în care fotografiile spun totul.

La final nu putem trece cu vederea situaţiile în care apartamentele primăriei au fost date spre închiriere după ce au înghiţit sume exorbitante pe nişte lucrări în mare majoritate nejustificate, în timp ce oamenii simpli, fără prea multe aşteptări şi foarte fericiţi că au primit măcar pereţii se mulţumesc să strângă din dinţi şi să facă credite peste credite pentru a-şi asigura un acoperiş deasupra capului. Şi aici nu vorbim numai de situaţia dată, ci de zeci de locuinţe ce au fost repartizate de către primărie în situaţii similare, iar chiriaşii mulţumiţi că au primit o locuinţă de la stat s-au îngropat în datorii pentru a le amenaja, în timp ce primăria se freacă pe burtă că le-a dat „la cheie”. Pentru că nu ar avea cum să le dea în condiţiile din fotografii dată fiind legislaţia în vigoare, care prevede că: „proprietarul trebuie să predea chiriaşului locuinţa în stare bună de folosinţă.

Proprietarul trebuie să efectueze toate reparaţiile (instalaţii de alimentare cu apă, de canalizare, instalaţii de încălzire centrală şi de preparare a apei calde, instalaţii electrice şi de gaze, centrale termice, instalaţii de colectare a deşeurilor) care sunt necesare pentru ca, chiriaşul să beneficieze de condiţii bune, pe toată durata închirierii locuinţei.

Proprietarul trebuie să efectueze reparaţiile privind părţile comune (casa scării, casa ascensorului, holuri, coridoare, subsoluri, scări exterioare etc.)”.

Însă legea nu este pentru toţi, ci doar pentru unii, care au prins câte un firicel din acel ghem, menţionat la început, şi au ştiut cum să tragă de el.

Exemple de lucrări făcute la primărie la apartamentele care au ajuns… la “cine trebuie”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.