Aflaţi cine sunt cele cinci personalităţi propuse pentru a primi titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Câmpulung!

Miercuri, 11 iulie a.c., la ora 15.30, aleşii câmpulungenilor sunt convocaţi la o şedinţă de îndată pentru a fi supuse discuţiilor şi aprobării şapte proiecte de hotărâre ce nu suferă amânare.

Este vorba de împuternicirea primarului Liviu Ţâroiu de a semna contractul de asociere cu firma din Târgovişte, SC Palmyra Events SRL, pentru organizarea unor manifestări din cadrul Zilelor Municipiului Câmpulung şi de semnarea unui contract de asociere între Municipiul Câmpulung şi ACS INTER Câmpulung Muscel, pentru susţinerea fotbalului cu suma de 35.000 lei de la bugetul local.

Celelalte cinci proiecte de hotărâre fac referire la acordarea titlului de Cetăţean de Onoare, fiind propuse cinci personalităţi ce s-au făcut cunoscute datorită activităţii lor şi care au reuşit să obţină rezultate de excepţie în diverse domenii.

Propunerile de Cetăţean de Onoare al Municipiului Câmpulung

Cristina Chiriac, Ion Dumitraşcu, Andrei – Costin Oncescu, Bogdan Willkrin Petry şi Gheorghe Constantin Staicu sunt cele cinci personalităţi câmpulungene propuse pentru a primi în acest an titlul onorific de Cetăţean de Onoare al Municipiului Câmpulung.

  • Chiriac Cristina – pentru promovarea valorilor muscelene şi a originilor, la nivel naţional şi internaţional.

Chiriac Cristina, câmpulungeancă de origine, este doctor în economie al Academiei Române şi are o vastă experienţă în management, acumulată pe parcursul a 15 ani de activitate, atât în sector administrativ, cât şi în cel privat.

„Flori de ie” reprezintă proiectul de suflet al Cristinei Chriac. In el se regăsesc toate ingredientele pentru care militează : antreprenoriat, dezvoltare rurală, egalitate de şanse, promovarea valorilor culturale româneşti, dar şi a originilor.

A avut curajul să expună ia românească în multe capitale ale lumii, demonstrând astfel ca ia românească reprezintă cel mai bun ambasador al Românei.

  • Dumitraşcu Ion – pentru întreaga sa activitate sportivă.

Dumitraşcu Ion s-a născut în 22 martie 1942, în comuna Corbu, judeţul Olt. Primele clase le-a urmat în localitatea natală, iar liceul la Grupul Şcolar Minier Câmpulung, clasa mecanică. După terminarea liceului, în anul 1962, a profesat în cadrul întreprinderea Mecanică Muscel Câmpulung, până în 1970, când s-a transferat antrenor de atletism la Clubul Sportiv Orăşenesc Câmpulung.

Domnul Dumitraşcu Ion a condus Clubul Sportiv Muscel Câmpulung în perioada 1977 – 2001. Această perioadă a constituit un deosebit progres al ramurilor sportive atletism, box, lupte, judo, etc.

De-a lungul carierei sale profesionale au fost obţinute cele mai bune rezultate pe plan naţional şi internaţional la Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Europene şi la Jocurile Balcanice, de sportivi ca Fulger Mircea, Ioana Viorel, Arghira Anton, Olimpia Cataramă şi alţii făcând cinste sportului muscelean şi românesc în competiţiile sportive.

  • Oncescu Costin – Andrei, informatician, pentru rezultatele deosebite obţinute la nivel naţional şi internaţional.

Costin Andrei Oncescu este elevul român cu cel mai bun punctaj la a XXVIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Informatică desfăşurată în august la Kazan (Rusia).

Elev al Colegiului Naţional „Dinicu Golescu” Câmpulung, Costin Andrei Oncescu (17 ani) are un palmares uluitor în acest an. Aur la Olimpiada Naţională de Informatică, aur la Balcaniada de Informatică – seniori (după ce, în perioada 2012-2014, câştigase de trei ori consecutiv medalia de aur la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru juniori), la care se adaugă medalia aur la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară „Tuymaada”, iar acum, argintul la Olimpiada Internaţională de Informatică desfăşurată la Kazan, acolo unde echipa României a obţinut trei medalii de argint, din care una de către „puştiul de geniu” al Câmpulungului, aşa cum a fost numit elevul Oncescu Costin – Andrei.

  • Petry Willkrin – Bogdan, caricatursit, grafician pentru strălucita activitate, creşterea prestigiului şi îmbogăţirea imaginii Municipiului Câmpulung, la nivel naţional şi internaţional.

Petry Willkrin – Bogdan este o personalitate a vieţii Municipiului Câmpulung în domeniul cultural. Cunoscut în ţară, cât şi peste hotare, artistul Petry Willkrin – Bogdan nu şi-a uitat niciodată obârşia musceleană, ducând cu mare pasiune, în lume sau în alte zone ale României, iubirea sa faţă de locurile natale, unice şi deosebite prin încărcătura lor istorică. Petry Willkrin – Bogdan militează permanent pentru un Câmpulung luminos şi prosper, în care arta domniei sale şi nu numai să respire plenar.

Petry Willkrin – Bogdan este exponentul strălucit al generaţiilor de creatori câmpulungeni care s-au afirmat după 1990, fiind în lumea artelor un adevărat brand local.

  • Staicu Gheorghe – Constantin, pentru întreaga sa activitate sportivă şi didactică.

Profesorul, antrenor emerit, Staicu Gheorghe – Constantin este o personalitate a vieţii Municipiului Câmpulung în domeniul educaţiei, un om cu o carieră profesională deosebită : profesor, director, coordonator de proiecte, antrenor emerit, etc. Principalele sale domenii de interes în cadrul învăţământului sunt : educaţie fizică – specialitate atletism, teoria şi metodica educaţiei fizice, pedagogie, psihologie, cultură fizică medicală, anatomia şi fiziologia omului, limba franceză, teoria antrenamentului sportiv la : atletism, baschet, gimnastică, fotbal, handbal, volei, lupte, box, haltere.

Este o personalitate complexă, la care se adaugă trăsăturile morale care atestă că în activitatea sa s-a simţit şi se simte răspunzător nu numai profesional, ci şi în relaţiile cu oamenii, ceea ce dă măsura angajamentului faţă de sine însuşi şi lumea în care trăieşte, conferindu-i şi o autoritate morală care-i întregeşte identitatea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.