Deputatul Adrian Miuțescu, vicepreședinte Forța Dreptei, susține că partidul pe care îl reprezintă va începe o campanie națională de strângere de semnături pentru revizuirea Constituției României, cu scopul eliminării pensiilor speciale și introducerii principiului contributivității ca bază pentru calculul tuturor pensiilor.

“Este o decizie pe care a luat-o conducerea Forța Dreptei după votul controversat din Camera Deputaților, de luni, în care parlamentarii PSD și PNL au aprobat un proiect de lege care menține pensiile speciale pentru încă câteva decenii. Noi, parlamentarii Forța Dreptei, ne-am opus acestui proiect de lege.

Ne-am propus ca obiectiv până la sfârșitul anului să strângem numărul de semnături necesare, peste un milion, pentru inițierea revizuirii Constituției în sensul obligativității calculului pensiei pentru toate categoriile de angajați doar în baza principiului contributivității.

Pensiile speciale reprezintă un privilegiu și o formă gravă de discriminare a milioanelor de oameni care beneficiază de pensie calculată în baza principiului contributivității. Obiectivul Forța Dreptei este acela de a readuce litera și spiritul Constituției în legea care reglementează calculul pensiei cetățenilor români.”- a declarat deputatul Forța Dreptei, Adrian Miuțescu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.