
„Sunt foarte curios cum ar fi reacționat oricare dintre cei doi mari contestatari ai începerii lucrărilor de reabilitare a Bulevardului Pardon, dacă astăzi erau primari???
Bulevardul Pardon făcea parte din proiectul inițial de reabilitare a întregului centru al orașului Câmpulung, dar domnule candidat al PNL, PARDON, acel proiect a fost pierdut sub conducerea reprezentanților partidului PNL și, PARDON, fondurile europene pentru acel proiect au trebuit RETURNATE din bugetul Administrației Locale.
Contracandidatei USR, îmi este greu să îi răspund, dânsa urmează calea partidului care o susține, se promovează numai URĂ, DENIGRARE și limbaj de “baltă”, nimic constructiv.
Dar înțeleg toate acestea și îi înțeleg si dorința și disperarea de a opri lucrările, se realizează ceva pentru Câmpulung și asta nu este de bine, în accepțiunea dânsei. Dar trebuie să înțeleagă și să învețe că un proiect de reabilitare are de urmat niște etape, NU se derulează pe PROMPTER.
PARDON, doresc să mai adaug ceva în încheiere pentru ambele personaje: faptul că au început lucrările nu este un act de cinism, nu este o propagandă electorală pentru a atrage voturi, este un ACT DE NORMALITATE pentru reabilitarea orașului nostru, CÂMPULUNG. Este un proiect aprobat, un proiect pentru care am identificat sursele de finanțare și care își urmează cursul normal al lucrărilor. Mai bine mai târziu decât NICIODATĂ. Și este un proiect cu care oricare dintre cei doi contracandidați se pot “mândri” că au tăiat panglica de inaugurare, dacă vor avea succes.
Dar, mereu există un DAR și anume: dacă porneau lucrările, DE CE NU PORNESC, Țâroiu nu face nimic pentru oraș, DAR dacă au pornit, DE CE AU PORNIT, DE CE ÎNGREUNĂM TRAFICUL, DE CE ESTE MIZERIE, etc.?
Eu, sincer, mă bucur că am reușit să începem aceste lucrări, înțeleg că este un disconfort pentru toți locuitorii orașului, că locuiesc în zonă sau tranzitează zona, dar la finalul lucrărilor toți cetățenii orașului Câmpulung se vor bucura de un Bulevard Pardon înfrumusețat și reabilitat și de o altă față a orașului.
O după amiază frumoasă și liniștită!
Cu stimă,
Ioan Liviu Țâroiu”
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Argeș – Cod mandatar 21200019 – Realizat de ESB ZEXCLUSIV INFINITY SRL
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.